Liturghie Arhierească la împlinirea a 500 de ani de la urcarea pe tron a Sf.Neagoe Basarab

Cu ocazia  a 500 de ani de la urcarea pe tron a Sf. Voievod Neagoe Basarab, ctitorul Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane din Târgovişte, luni,  4 iunie, 2012, la Catedrala din Târgovişte, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, alături de Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial, de numeroşi preoţi şi diaconi, a săvârşit Sf. Liturghie Arhierească, urmată de un Te Deum şi de binecuvântarea lucrărilor de restaurare a sfântului lăcaş, în urma avizării proiectului de restaurare de specialişti din cadrul M.C.C.

Read more

Noi apariţii editoriale ale Arhiepiscopiei Târgoviştei

 

Arhiepiscopia Târgoviştei are bucuria să ofere credincioşilor din cuprinsul său, în acest an în care marcăm sărbătorirea omagială  a Tainei Sf. Maslu500 de ani de la tipărirea, de cãtre Ieromonahul Macarie, a Tetraevangheliarului (1512)500 de ani de la urcarea pe tron  Sf. Voievod Neagoe Basarab, 500 de ani de atestare documentară a judeţului nostru360 de ani de la tipărirea Pravilei celei Mari (1652), precum şi 380 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Voievodului Matei Basarab, apariţia Cărţii de Rugăciuni şi aProhodului Domnului şi al Maicii Domnului, două volume liturgice şi catehetice, necesare vieţii spirituale din Eparhia noastră.

Read more