PNL Dâmbovița citește, astăzi, pe scările Prefecturii, moțiunea de cenzură depusă de partid

De la ora 18:00, membri și simpatizanții PNL Dâmbovița sunt chemați la prezentarea publică a moțiunii de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”. Liberalii au înregistrat vineri la Parlament moțiunea, în textul careia fac inventarul „minciunilor”, al „nerealizarilor” și al măsurilor care, spun liberalii, au destabilizat economia în cele zece luni de când coalitia PSD – ALDE a preluat guvernarea. Moțiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP și independenți.

Membrii și simpatizanții PNL sunt așteptați la sediul PNL Dâmbovița, de unde se vor deplasa spre sediul Prefecturii. Cu acest prilej va fi prezentat public textul moțiunii de cenzură. Conform unui comunicat de presă, la eveniment „sunt invitați toți cetățenii nemulțumiți de contraperformanța și atitudinea actualei guvernări, precum și reprezentanți ai societății civile și structurilor asociative. Acțiunea face parte din campania de informare lansată de PNL în scopul determinării tuturor parlamentarilor, indiferent de culoare politică, să voteze pentru adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului Tudose.

 

 


 

 

 

 

 

 


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

21 decembrie

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

#Citeste si: