ortooxacell kiss2022.gif Flax

Lorelai Moşneguţu, într-un spectacol caritabil la Târgovişte. Alătură-te cauzei!

Corul de copii Anastasis, de la Catedrala Eroilor din Târgovişte, coordonat de către preotul Lucian Constantin Mileşan, va susţine cu Binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, un spectacol caritabil de Crăciun, la Teatrul Municipal Tony Bulandra din Târgovişte, pe data de 20 decembrie, începând cu ora 18.00. Banii care se vor strânge sunt destinaţi în principal ajutorării unei familii nevoiaşe.
„Intenţionăm ca fondurile ce se vor strânge cu acest prilej să fie folosite în vederea achiziţionării şi montării unei instalaţii de încălzire centrală într-un apartament de două camere la parter pentru o familie cu doi copii din Targovişte, precum si ajutorului oferit elevilor fără posibilitaţi materiale”, explică preotul Lucian Constantin Mileşan, cel care a iniţiat şi se ocupa de organizarea evenimentului.
Spectacolul se va desfăşura în cadrul parteneriatului dintre Biserică şi Şcoală, parteneri în acest proiect fiind: Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino”; Şcoala Generală Nr. 2 “Ioan Alexandru BrătescuVoineşti”; Liceul de Arte “Bălaşa Doamna”. S-a alăturat cauzei şi o firmă din Târgovişte care va dona 200 de pungi cu daruri, la încheierea programului artistic. „Menţionăm că programul va fi alcătuit din două părţi. În prima parte, tineri de la Catedrala Eroilor, elevi ai şcolilor menţionate mai sus, vor interpreta piesa de teatru “Vicleimul”. În partea a doua, grupul vocal “Anastasia” de la parohia ortodoxă din Căprioru, condus de doamna profesoară Maria Chivulescu şi apoi elevi de la Liceul de Arte “Bălaşa Doamna” şi Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” din Târgovişte vor interpreta un program de colinde. În încheiere, corul de copii “Anastasis” va interpreta colinde din
repertoriul internaţional, iar copii talentaţi vor recita poezii ortodoxe, având ca temă Naşterea Mântuitorului. La final, Moş Crăciun îi va bucura pe toţi cu prezenţa sa şi va împărţi tuturor copiilor daruri”.
Intrarea este liberă, dar cei care doresc vor putea dona în urnele special amenajate pe hol, pentru a putea duce la bun sfârşit acest proiect de suflet.
Corul de copii “Anastasis” a fost înfiinţat în anul 2009, cu scopul de a îndrepta atenţia copiilor spre valorile muzicale autentice, de a exprima prin cântec recunoştinţa faţă de Dumnezeu, precum şi bucuria de a fi împreună în comuniune prin rugăciune şi cânt. Subiectele preferate în cântecele lor sunt legate de Dumnezeu Creatorul, de Tradiţia noastră creştin ortodoxă şi Eroii neamului, de natura înconjuratoare, de relaţiile frumoase dintre oameni şi de tot ce înalţă sufletul omului. În concertele lor, aceşti minunaţi copii au cântat alături de nume consacrate ale muzicii uşoare româneşti, iar în seara spectacolului, printre solişti se va număra şi talentata interpretă Lorelai Moşneguţu, membră a corului şi câştigătoare a ediţiei de anul acesta a emisiunii “Românii au talent”.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media