ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cu un mort pe cap, Adrian Simion, preşedintele C.A. al Companiei de Apă tace! Şi minte!

Declaraţie penibilă a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă, social democratul Adrian Simion. Contactat telefonic pentru un punct de vedere în legătură cu decesul bătrânei din Aninoasa, despre care familia spune că are legătură cu livrarea apei cu dejecţii de către Compania de Apă acesta a spus că nu poate vorbi cu presa pentru că este la volan, iar conform legii este interzis să vorbeşti la telefon în timp ce conduci! „Sfidând” legea ne-a indicat, tot telefonic şi tot de la volan, cu mare curaj, un anume Niţă, secretar al CA, căruia să-i adresăm întrebările pe care le avem.

Am încercat să-l întrebăm despe poziţia CA în cazul femeii decedate, dar Simion se pare că nu a auzit absolut nimic despre această situaţie. Minițiţi cu neruşinare domnului Simion. Familia bătrânei  a depus, prin avocat, o plângere penală, pe data de 23 iunie. În caz s-a deschis un dosar penal. Este imposibil ca IPJ să nu fi adus la cunoştiinţa Companie de Apă învinuirile care i se aduc acesteia. Simion nici nu se poate prevala de schimbarea componenţei CA, pentru că el a făcut parte şi din vechiul consiliu de administraţie, cel sub oblăduirea căruia Compania a livrat apă cu dejecţii timp de 6 zile la Aninoasa. Drept pentru care Simion ori îți faci treaba, ori dă-ţi demisia! Nu poți scăpa mereu ca în cazul, să zicem, al unor mașini neînmatriculate…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media