ortooxacell kiss2022.gif Flax

Carmen Holban (PSD) a sesizat deficienţe majore în derularea programului de compensare a medicamentelor cu 90%

Deputatul PSD, Carmen Holban a sesizat Ministerului Sănătăţii derularea defectuoasă a programului de compensare a medicamentelor cu 90%, pentru pensionarii cu venituri realizate exclusiv din pensii mai mici de 600 de lei pe lună. Holban susţine că mulţi pensionari cu venituri mici au ajuns să-şi plătească medicamentele, deşi au pensii sub 600 de lei, pentru că au diferite sume de bani la CEC pentru care primesc dobânzi modice, dar, după textul legii,  acest venit, indiferent de cuantumul lui, îi exclude de la compensarea medicamentelor. Holban a solicitat ministerului abrogarea ordinului care reglementează compensarea şi înlocuirea cu o lege care să îi ajute cu adevărat pe pensionarii foarte săraci, actuala formă făcând-o mai mult la modul declarativ.

Domnule Ministru,

Vă interpelez în legătură cu o sesizare făcută de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița cu privire la derularea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referință a medicamentelor pentru pensionarii cu venituri realizate numai din pensii de până la 600 de lei/lună.

Acești pensionari au obligația să prezinte medicului o declarație pe proprie răspundere referitoare la faptul că realizează venituri numai din pensii de până la 600 de lei/lună.

Din constatările Curții de Conturi și din verificările CAS Dâmbovița a rezultat că în foarte multe situații, declarațiile au fost neconforme, întrucât pensionarii în mare parte vârstnici , nu au înţeles sintagma ”numai din pensii de până la 600 de lei/lună”, astfel s-a ajuns în situația de a se imputa sume destul de mari pensionarilor cu venituri reduse, ca urmare scopul programului nu a fost atins, dimpotrivă s-a împovărat situația unor persoane cu venituri mici.

Un pensionar cu pensie sub 600 de lei nu poate primii medicamente compensate 90%  întrucât are la CEC o sumă de bani strânsă pentru înmormântare pentru care primește o dobândă nesemnificativă sau încasează o chirie nesemnificativă, etc.

Hotărârea de Guvern 186/2009 nu și-a atins scopul și a creat o barieră legislativă.

Conform dispozițiilor legale în vigoare pentru a primi medicamente compensate 90% pensionarul în cauză este pus în fața următoarelor alternative: ori renunță la un drept de proprietate reprezentat de alte venituri legale (dobânzi, chirii, etc) ori își plătesc în totalitate 100% sau 50% medicamentele venind cu bani de acasă.

Având în vedere aceste aspecte, vă rugăm să analizați posibilitatea abrogării ordinului sus menționat și înlocuirii cu un nou act normativ care să corespundă în totalitate scopului pentru care a fost emis.

Solicit răspuns scris.

 

Data                                                              Cu deosebită considerație,

12.06.2017                                                     Deputat PSD de Dâmbovița

                                                                          HOLBAN CARMEN GEORGETA

Distribuie:

Un comentariu la „Carmen Holban (PSD) a sesizat deficienţe majore în derularea programului de compensare a medicamentelor cu 90%”

  1. ca pensionar cuman nu accept să susții că „pensionarii în mare parte vârstnici”, nu au înţeles respectiva sintagmă.
    acesta nu este un argument ci o jignire … sau pactizare cu mincinosul infractor?
    mă așteptam ca doamna farmacistă social-democrată să-i ceară socoteală și măsuri ministrului despre medicamentele de pe lista de compensare, esenţiale pentru supravieţuire!, ce părăsesc țara de îndată ce ajung în depozitele farmaciilor.
    sau profiturile astronomice înainte de toate? mama ei de politichie! 🙁
    și o retorică: de ce ți-ai șters, doamnă deputat, postarea din 9 mai a.c.(cine știe cunoaște!)?

Dă-i un răspuns lui moshu49

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media