ortooxacell kiss2022.gif Flax

Universitatea Valahia s-a întors cu 11 medalii de la Campionatul Național Universitar de Atletism

La Cluj-Napoca, s-a desfășurat, la finalul săptămânii trecute, o nouă ediție a Campionatului național universitar de atletism. La fel ca și în anii precedenți, pe lista medaliaților s-au numărat și sportivi de la Universitatea Valahia din Târgoviște, care au obținut 11 medalii. Cea mai bună evoluție a fost cea a multiplului campion național la atletism, târgovișteanul George Daniel Preda, care care a obţinut un titlu naţional la proba de 800 m (1.53,54 minute) şi o medalie de bronz la proba de 1.500 m (3.57,1 minute). Nu au fost mai prejos, însă, nici ceilalți atleți,  Astfel, proba de 3000 de m masculin a fost câștigată de către Ilie Comeschi, cea de 400 de mg de către Adrian Mincă, iar la proba de 10.000 de m masculin reprezentanţii universităţii târgoviştene şi-au adjudecat toate medaliile. Aceeaşi performanță au reușit şi concurenţii târgovişteni din proba de 5000 m masculin, unde au ocupat locurile 1, 2 şi patru în finala concursului. Pe locul trei s-au mai clasat și sportivele de la Valahia, ce au concurat în probele de 10.000 m și 3000 de m la feminin.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media