ortooxacell kiss2022.gif Flax

Un lider care se respectă! Chindia a trecut la scor de neprezentare de CSM Râmnicu Vâlcea

Chinida Târgoviște continuă marșul triumfal în Liga a 2-a. Liderul la zi din eșalonul secund a făcut o nouă demonstrație de fotbal și a învins pe “Eugen Popescu” pe CSM Râmnicu Vâlcea, cu scorul de 3-0.  Cel de-al cincelea succes consecutiv al formației pregătite de Nicu Croitoru a venit în urma golurilor marcate de Honciu (40) și Cherchez (71, 83). Împotriva vâlcenilor, în fața a 4 000 de spectatori, evoluția Chindiei a fost încăntătoare, iar Cherchez a făcut încă un pas imens pe radarul marilor cluburi din țară și de ce nu din străinătate, după ce în vară acesta a fost monitorizat de francezii de la Guingamp.

Cherchez a atins cota 7

Precum, în disputele cu Clinceni și Timișoara, “13”-ul târgoviștean a fost din noul omul orchestră din angreajul lui Croitoru. De această dată, acesta a fost acompaniat, ca la carte, de Parghel care a fost  inițiatorul centrărilor din care s-a născut a doua “dublă” stagională a atacantului târgoviștean. Prin “doppietta” din partida cu Vâlcea a Cherchez  a devenit unul dintre principalii golgeteri ai Ligii a 2-a, cu 7 goluri marcate în cinci meciuri. Pe de altă parte, prin succesul cu CSM, Chindia s-a distanțat în clasament, de Juventus București, a doua clasată, la trei puncte, dispunând de un ireal +9 la adevăr după doar cinci etape scurse din actualul campionat. Runda viitoare, Chindia va evolua în deplasare, împotriva Forestei Suceava, ocupanta locului 8.

Chindia Târgoviște – CSM Râmnicu Vâlcea   3-0 (1-0)

Marcatori: Honciu (40), Cherchez (71, 83).

Chindia: Meilă – Pătru, Vătavu, Ispas, Martac – Parghel, Honciu, L. Mihai (77 Pencea), Stoica (73 Nisipeanu) – Neguț, Cherchez (85 Neagoe). Antrenor: Nicu Croitoru.

Vâlcea: Muțiu – Samson, Pârvulescu, Neag, Dumitrașcu – Vasile, Piscanu (72 M. Ion), Stana (76 Stana), Pârvu – Geantă, Ceapă (65 O. Mihai). Antrenor: Ionel Gane.

Ionuț Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media