ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cvartet dâmboviţean la Selecţiile Naţionale de tenis

Cei mai reprezentativi tenismeni ai Clubului Sportiv Târgovişte se pregătesc pentru Selecţiile Naţionale de toamnă. Clubul dâmboviţean va miza în acest an pe serviciile a patru sportivi la întrecerile găzduite de Federaţia Română de Tenis. Primii tenismeni care fac cunoştinţă cu zgura Centrului Naţional de tenis, din Bucureşti, sunt Vasile Duţă şi Andrei Voican. Ambii participă, în perioada 18-24 octombrie, la Selecţia Naţională destinată categoriei 11 ani. La această întrecere, antrenorul secţiei de tenis de la CS Târgovişte, Sorin Erlic, este încrezător că unul dintre ei va prinde finala. În clasamentul naţional pentru copii 12 ani, Duţă ocupă locul 6, iar Voican poziţia a 14-a. Alţi doi tenismeni dâmboviţeni care se vor prezenta la selecţiile naţionale în acest an sunt Radu Papoe şi Vlad Breazu. Amândoi i-au parte la selecţia destinată categoriei 13 ani, din perioada 25-31 octombrie. Potrivit ultimelor informaţii din cadrul clubului dâmboviţean, Breazu va participa la această selecţie pe baza unui wild-card oferit de FRT, după ce a avut parte de un an sezon excelent la Under 12. La această categorie, târgovişteanul este campion naţional şi liderul la zi al clasamentului. În schimb, Papoe va merge la acest concurs din postura de ocupant al locului 9 la categoria Under 14.

breazu papoe

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media