ortooxacell kiss2022.gif Flax

CSM Târgovişte şi Alba Blaj se află la egalitate după primele două meciuri din finală

Echilibru perfect în lupta finală pentru titlul de campioană a ţării la volei feminin. CSM Târgovişte şi CS Volei Alba Blaj se află la egalitate (1-1), după primele două întâlniri din cadrul ultimului act al întrecerii, desfăşurate pe terenul campioanei ardelene. În primul joc din Sala „Timotei Cipariu”, vicecampioana României şi-a arătat adevărata faţă, impunându-se cu scorul de 3-2 (-23, -21, 19, 19, -13). În schimb, în al doilea joc, târgoviştencele au cedat în faţa adversarului foarte uşor, după numai trei seturi, cu 0-3 (20, 19, 23). Pe un teren unde au avut „interzis” la victorie toate celelalte reprezentate ale Diviziei A1, în actuala stagiune, CSM s-a comportat excelent în debutul marii finale, obţinând un succes extrem de important, dar nerecomandat cardiacilor. Foarte probabil, acesta va cântări enorm pentru dâmboviţence după ce vor susţine următoarele două acte ale marelui duel în faţa propriilor fani. Un adevărat fiasco pentru târgoviştence s-a dovedit în a doua dispută cu Alba. Elevele lui Zoran Terzic nu au mai putut ţine pasul cu campioana şi au cedat total, fără să mai opună nici un fel de rezistenţă. Oboseala a reprezentat cuvântul de ordine în tabăra CSM-ului într-un meci în care gazdele au arătat o prospeţime extraordinară. În această săptămână, pe 28 aprilie (ora 19.30) şi 29 aprilie (ora 19.15), disputa dintre CSM şi Alba se va muta lângă Turnul Chindie, unde dâmboviţencele speră să obţină două victorii care ar asigura echipei din Târgovişte primul titlu de campioană din istorie.

Ionuţ Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media