ortooxacell kiss2022.gif Flax

Baschet. CSM Târgoviște, înfrângere în primul joc din cadrul turneului amical de la Brașov

CSM Târgoviște a început cu stângul testele de verificare din perioada precompetițională. Formația dâmbovițeană s-a înclinat cu 58-64 în fața lui CSBT Alexandria, în cadrul unui turneu amical găzduit de orașul Brașov. Sub Tâmpa, împotriva teleormănencelor, jucătoarele lui Cătălin Tănase au arătat mai bine în ultimul sfert al jocului, când și l-au adjudecat cu 20-16. La sfârșitul disputei cu Alexandria, conducerea tehnică a CSM-ului s-a declarat mulțumită de evoluția arătată de Larisa Toma et comp. “ Echipa s-a mișcat destul de bine ținându-se seama că a fost primul joc amical, iar o parte dintre jucătoarele noi au ajuns la echipă cu o zi-două înaintea partidei. Mai trebuie să ținem cont că noi am avut în teren doar o străină, iar adversarul cinci. Am avut parte de un joc care ne dă speranțe în noul campionat. Fiecare echipă are în componență cinci-șase jucătoare străine, iar noul campionat se anunță a fi unul foarte puternic. Începând de luni, voi avea la dispoziție tot lotul complet, după ce vor ajunge Porsche Poole, Porchia Green și Monique Coker. Sunt convins că până la 1 octombrie, când va începe campionatul, CSM va arăta foarte bine și va avea multe de spus în meciurile oficiale”, s-a exprimat Cătălin Tănase. Selena Kirberg s-a remarcat în disputa cu Alexandria ca fiind principala marcatoare a Târgoviștei, cu 13 puncte realizate. Pentru înfruntarea cu CSBT, marcatoarele CSM-ului au fost S. Kirberg (13), L. Toma (12), D. Cosby (11), E. Dincă (6), R. Alecu (6), M. Fodor (4), A. Vârjoghe (4) și A. Ghiță (2). Pe lângă cele opt marcatoare, Tănase a mai apelat pe parcursul jocului la D. Tănase și A. Vasilache. Vineri, de la ora 11.00, CSM va întâlni gazdele de la Olimpia CSU Brașov, în cel de-al doilea joc al turneului. Tot ieri, gruparea târgovișteană a pus punct cantonamentului centralizat din Poiana Brașov.

Ionuț Parghel

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media