ortooxacell kiss2022.gif Flax

Argeşenii „executaţi” şi lângă Turnul Chindiei! Chindia a fost din nou superioară lui CS Mioveni

 

Chindia Târgovişte a reprezentat coşmarul lui CS Mioveni în actualul campionat. Astăzi, echipa dâmboviţeană a obţinut o nouă victorie împotriva argeşenilor şi a acumulat maximum de puncte în confruntările directe cu una dintre formaţiile care şi-a propus promovarea în Liga I la finalul stagiunii. Dacă în meciul tur, târgoviştenii s-au impus cu 3-2, de această dată, lângă Turnul Chindiei, aceştia şi-au asigurat toate punctele după un categoric 3-1. În faţa a 2 000 de spectatori, formaţia dâmboviţeană a dat recital şi a făcut unul dintre cele mai bune meciuri de la revenirea în B. În disputa cu Mioveni, târgoviştenii au deschis repede scorul prin Popa (4), iar apoi au majorat scorul prin Neniţă (29), după ce autorul primului gol a irosit o altă ocazie imensă în minutul 15. La începutul actului secund, argeşenii au redus din handicap prin Răuţă (52), dar Chindia şi-a consolidat victoria, la capătul unei noi reuşite semnate de Popa, cu un sfert de oră înainte de fluierul final. De asemenea, dacă acelaşi Popa, Anton şi Cherchez nu ar fi ratat alte ocazii importante, scorul ar fi fost mult mai mare pentru trupa lui Nicu Croitoru. Prin succesul cu Mioveni, Chindia a urcat pe locul 4 în ierarhia seriei, dar în acelaşi timp a făcut uitate, într-o măsură, eşecurile cu U. Cluj şi Gaz Metan Mediaş, din ultimele deplasare. Săptămâna viitoare, pentru Chindia vor urma alte doză meciuri extrem de dificile, cu Olimpia Satu Mare în „intermediară” (miercuri, în deplasare) şi CSM Râmnicu Vâlcea (sâmbătă, acasă). Un lucru care a lăsat de dorit la acest joc l-a reprezentat faptul că suporterii Mioveniului nu au respectat momentul de reculegere ţinut în memoria victimelor din Colectiv.

 

Chindia Târgovişte – CS Mioveni             3-1 (2-0)

 

Marcatori: Popa (4, 75), Neniţă (29)/ Răuţă (52).

 

Chindia: Meilă – Pătru, C. Dinu, Vătavu, Martac –Neniţă (71 Nisipeanu), Voinea, Anton, Stoica – L. Mihai (54 Cherchez), Popa (82 Parghel). Antrenor: Nicu Croitoru.

 

CS Mioveni: Croitoru – Torişte (82 Tirică), Tolmbaye, B. Stoica, E. Stoica – Mazilu (69 Vintilă), Biceanu (46 Răuţă), Mârzeanu, Florescu – Ayza, Nilă. Antrenor: Marius Stoica.

 

Ionuţ Parghel

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media