ortooxacell kiss2022.gif Flax

Adrian Blîndu, de la CS Atletic Valleriana, duce Târgoviştea la Mondialele de Sambo Seniori

„La mine în viaţă e numai sport” spune sportivul de origine din Republica Moldova, care s-a ataşat iremediabil de Târgovişte. „Aici mi-am găsit clubul, mi-am găsit persoanele care-mi sunt aproape şi mă susţin, aici mă pot dezvolta mai departe, îmi pot duce dorinţa la realizare”, mărturiseşte Adrian Blîndu, antrenor la Clubul Sportiv Atletic Valleriana. Citiţi ce îşi doreşte sportivul şi aflaţi-i povestea!

Prima competiţie a fost la categoria 20 kg

Adrian Blăndu practică sport de performanţă de când se ştie. „Am început cu judo, la 6 anişori. Fratele meu, mai mare cu cinci ani ca mine, făcea judo şi m-a atras acest sport. Am început să plâng acasă, la părinţi că vreau şi eu şi până la urmă m-au lăsat să mă duc. La început am luat-o ca pe o glumă, copil fiind, dar apoi a început să-mi placă. Aşa de tare îmi plăcea că veneam acasă şi sunam antrenorul să-l întreb când mai avem antrenament, cu toate că ştiam, dar speram că poate s-a schimbat programul şi nu mai am zi liberă”, îşi aminteşte sportivul. Primul concurs sportiv i-a rămas de asemenea în memorie. „Primul meu turneu a fost în Ucraina, la categoria 20 kg. Ţin minte că am avut şi fete în categorie, că eram micuţ. Am ieşit campion. Aşa de tare mi-au plăcut emoţiile pe care le-am trăit, că apoi am luat sportul şi mai în serios”, spune Adrian.

„Dacă nu era dl. Iulian Crăciun, cariera mea de sportiv se termina”

„Antrenorul, când m-a văzut că am talent şi că scot rezultate, a vorbit la Chişinău, unde există un liceu cu profil sportiv. Acolo se pregătesc echipele olimpice. Eram în clasa a şaptea. Trebuie să ai o experienţă, o bună pregătire ca să te primească. Examenul este greu, pentru că sunt 45 de persoane pe un loc. Am terminat liceul sportiv, apoi am făcut Facultatea de Sport şi după facultate am ajuns la Târgovişte”, rememorează pe scurt tânărul antrenor al Clubului Sportiv Atletic Valleriana. La Târgovişte a fost adus de vicepreşedintele Federaţiei Naţionale de Sambo, Iulian Crăciun, care este şi preşedintele clubului târgoviştean. „Din 2010 mă băteam la naţionale pentru un club din Iaşi. Am ieşi şi campion, şi vicecampion şi aşa am început să mă bat pentru România. Aveam şi cetăţenie. Vroiam să merg la Campionatul Mondial de Sambo. Domnul antrenor de la Iaşi mi-a spus că o să-i spună despre mine vicepreşedintelui Federaţiei de Sambo, Iulian Crăciun. I-a spus şi acesta m-a sunat. Nu ne cunoşteam, dar aşa, prin telefon, ne-am legat unul de altul. El mi-a zis să merg la Campionatul Mondial de Sambo pentru Târgovişte. Am ieşit pe locul 7 atunci”, povesteşte sportivul care este recunoscător pentru şansa dată. „Dacă nu era dl. Iulian Crăciun, cariera mea de sportiv se termina. Eram la un punct în care nu ne mai susţinea nimeni în Republica Moldova şi nu ştiam ce să fac. Mi-a dat şansa de a demonstra ce pot”, consideră Adrian Blîndu.

„În fiecare dimineaţă mă trezesc cu dorinţa să ajung la olimpiadă”

Şi a demonstrat. Pe lângă numeroasele medalii obţinute pentru Republica Moldova, de când luptă pentru Târgovişte, este campion naţional la sambo, a obţinut medalie de bronz pe echipe la judo, locul 3 la Campionatul European de Sambo şi medalie de bronz la Cupa Mondială dedicată generalului Aslakhanov, care a avut loc la începutul lunii octombrie, la Moscova. „A fost un turneu foarte puternic. Am fost 25 de participanţi la categoria mea – 82kg, dintre care 15 ruşi, Rusia fiind ţara de origine a stilului sambo. Am avut 4 meciuri, din care unul l-am pierdut şi am obţinut medalie de bronz. Eu sunt mulţumit de rezultatul meu. Mă simt pregătit pentru Mondialele din 8-12 noiembrie, în Belaus”, spune Adrian. Însă visul său nu se opreşte aici. „În fiecare dimineaţă mă trezesc cu dorinţa să ajung la olimpiadă. Eu sunt zodia berbec şi când îmi pun un scop, până nu-l ating, nu mă las. Şi eu vreau să ajung la jocurile olimpice, la judo şi o voi face pentru Târgovişte”, spune cu hotărâre Adrian Blîndu.

„Ştiu că muncesc mult, ştiu că merit să ies campion mondial”

Judo rămâne prima sa dragoste. „Eu sunt judocan. Dar deoarece sambo este foarte aprope de judo, am început să fac şi sambo, pentru că la noi, în Republica Moldova, ne luptăm şi pe judo, şi pe sambo. Şi noi, la club, facem atât judo, cât şi sambo. Judo îmi este însă în inimă şi nu pot să-l schimb”, mărturiseşte tânărul. La Misk emoţiile vor fi duble, pentru că şi una dintre elevele sale de CS Atletic Valleriana – Maria Elena Grecu – va participa la Mondiale. În plus, la ultima competiţie a suferit o accidentare care îi pune în pericol evoluţia la viitorul concurs. „La cupa mondială de la Moscova mi-am luxat piciorul foarte grav. Sper să mă recuperez, pentru că am muncit foarte mult şi nu vreau ca o traumă să mă scoată în afara competiţiei. Dar Dumnezeu e mare şi are grijă de noi”, spune el cu încredere. „Eu merg cu capul sus. Ştiu că muncesc mult, ştiu că merit să ies campion mondial şi pentru asta mă duc la Minsk., să ne cânte imnul”.

 

 Rămâneţi pe Gazeta Dâmboviţei ca să aflaţi de la Adrian Blîndu care sunt calităţile unui luptător de judo sau sambo şi care sunt diferenţele văzute de el între România şi Republica Moldova în plan sportiv!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media