ortooxacell kiss2022.gif Flax

PROTEST! Cetăţenii din Ocniţa, nemulţumiţi de serviciile opratorului de transport Atyc

 Organizaţia Partidului România Mare, filiala Ocniţa, a avut iniţiativa unui protest îndreptat împotriva operatorului de transport Atyc. Protestului i s-au alăturat câteva zeci de persoane din localitate care au venit la Târgovişte pentru a-şi spune păsurile. Oamenii sunt suparaţi că operatorul, singurul de pe traseul Târgovişte – Ocniţa, percepe tarife, spun ei, mult prea mari în raport cu numărul de kilometri efectuaţi. Cei mai mulţi dintre protestatari erau părinţi ai copiilor care fac naveta zilnic şi care spun că micuţii sunt puşi în pericol în mai multe feluri. În primul rând, cei mai mulţi parcurg drumul în picioare, firma nepunând la dispoziţie suficiente mijloace de transport în aşa fel încât fiecare pasager să aibă un loc pe scaun, iar în al doilea rând copiii sunt lăsaţi pe centura Târgoviştei de unde merg pe jos mai mulţi kilometri pentru a ajunge la şcolile în care învaţă.

Astăzi, oamenii nu s-au putut întâlni cu reprezentanţii Prefecturii care aveau un alt program, dar spun că vor reveni. Atyc are licenţă de transport pe acest traseu până în luna martie, iar cetăţenii nemulţumiţi speră ca o eventuală anchetă a autorităţilor să le dea dreptate şi să interzică societăţii să mai participe la viitoarea licitaţie.

La protest a participat şi liderul PRM Dâmboviţa George Ţîncu, care s-a arătat solidar cu nemulţumirea oamenilor: “Considerăm preţul nejustificat de mare, iar, în ceea ce priveşte îngrijorarea părinţilor, ea este perfect normală. Plătesc un abonament scump, mai mare de 200 de lei pe lună, iar copii merg foarte mult pe jos, prin zăpadă, ploaie, fiind expuşi la tot felul de pericole. Sperăm ca autorităţile competente să ia măsuri. În plus, ştiu că şi în alte zone din judeţ sunt probleme şi sper că şi alte localităţi să ia exemplul colegilor de la Ocniţa şi să ia atitudine faţă de asemenea stări de fapt.” a precizat acesta.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media