ortooxacell kiss2022.gif Flax

O masă de Paşte mai îmbelşugată pentru 877 de familii nevoiaşe

Gheorghe Popescu a vorbit despre programul social pe care îl derulează Crucea Roşie, program care la momentul actual presupune distribuţia de ajutoare umanitare. Este vorba despre 877 de beneficiari din 58 de localităţi dâmboviţene, care, cu ocazia Paştelui, vor primi pachete cu alimente. De asemenea, vor fi distribuite 200 de pături de lână în 15 localităţi din judeţul Dâmboviţa şi în municipiul Târgovişte. Cu sprijinul sediului central al CR vor ajunge la persoane defavorizate din judeţ 40 de sobe. Cu sprijinul Consiliului judeţean Dâmboviţa, Prefecturii, Primăriei Municipiului Târgovişte, Garnizoanei, Arhiepiscopiei, al unor firme şi a unor persoane anonime s-au colectat şi au fost transportate produse alimentare neperisabile, în zonele calamitate. S-au acordat ajutoare social-umanitare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în valoare de 175.000 lei.valoarea totală a ajutoarelor acordate în judeţul Dâmboviţa se ridică la 442.108 lei.  Conducerea CR Dâmboviţa a mulţumit public Consiliului Judeţean, consilierilor judeţeni, precum şi preşedintelui CJD pentru sprijinul acordat. Au fost adresate mulţumiri şi prefecturii Dâmboviţa, prefectului judeţului – Iancu Caracota, Arhiepiscopiei, Mitropolitului Nifon, voluntarilor Crucii Roşii şi presei. Florin Popescu a mulţumit preşedintelui CR Dâmboiviţa, directorului CR, precum şi celor 150 de voluntari pentru activitatea prestată la nivel judeţean. „Am avut privilegiul să încheiem un parteneriat , în judeţul Dâmboviţa, cu CR, iar în perioada mandatului meu am repartizat fonduri de la CJ de peste 20 miliarde de lei vechi. Cu aceste fondrui au fost ajutate peste 200 de persoane care au avut nevoie de sprijin pentru tratamente medicale. Am desfăşurat mai multe activităţi sociale de sprijin a familiilor nevoiaşe, aşa cum este cazul şi astăzi (n.r. ieri), când, împreună cu CR reuşim să aducem un pic de zâmbet şi un pic de belşug pentru masa de Paşte la 877 de familii. Selecţia a fost făcută exclusiv de către CR, pe baza unor documentări în teren, acolo unde erau cazuri sociale deosebite. Consiliul Judeţean, la această acţiune contribuie cu suma de 490 milioane de lei vechi ”, a declarat preşedintele CJD. Edilul şef al judeţului a încheiat prin a spune că îl onorează funcţia de vicepreşedinte al CR Dâmboviţa, precizând că, la următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean va propune consilierilor judeţeni prelungirea protocolului de colaborare cu CR Dâmboviţa pentru încă cinci ani. Întreaga conducere a CR Dâmboviţa a urat, în încheiere, tuturor dâmboviţenilor, sărbători în pace şi linişte alături de cei dragi.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media