ortooxacell kiss2022.gif Flax

O lecție de istorie! Mâine, pompierii îmbracă straie de sărbătoare

13 septembrie este ziua în care pompierii sărbătoresc, rememorând sacrificiul ostaşilor pompieri care, în urmă cu 165 de ani, pe 13 septembrie 1848, au scris o pagina de devotament şi eroism în istoria neamului.Atunci, în Bătălia din Dealul Spirii, Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de bravul căpitan Pavel Zăgănescu a înfruntat cu eroism numeroasa oaste otomană venită să înăbuşe revoluţia paşoptistă şi aspiraţiile de emancipare socială şi naţională ale românilor.

Majoritatea populației crede că rolul pompierului este doar acela de a stinge focul, însă atribuțiile echipelor de intervenție sunt mult mai multe. Pompierii intervin la o gamă variată de evenimente, de la stingerea incendiilor, descarcerare şi ajutor medical de urgenţă la asanarea terenului de muniţia rămasă neexplodată din timpul celor două războaie mondiale, precum şi alte acţiuni de protecţie civilă, la inundaţii, avarii ori alte catastrofe naturale.

Astfel, la ceas aniversar, adică mâine, 13 septembrie,  I.S.U. Basarab I Dâmbovița organizează activități dedicate acestei zile.   În Piața Tricolorului din municipiu, la ore 10 va fi o defilare a trupelor de intervenție. Tot atunci veți putea vedea și o expoziție cu tehnică de intervenție specifică. De la orele 11.15 va avea loc un exercițiu demonstrativ de intervenţie pentru salvare de persoane la Complexul Mondial și tot în aceeași zi între 10.00 si 14.00 toate subunităţile Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Basarab I” Dâmboviţa, vor deschide pentru vizitatori în „Ziua Porţilor Deschise”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media