ortooxacell kiss2022.gif Flax

Direcția Județeană de Statistică, despre importanța FEMEII dâmbovițene, în cifre

Nu ştim dacă cuvântul FEMEIE este cel mai complex cuvânt, dar ştim sigur că el aparține mulțimii cuvintelor complexe. În el regăsim: mama, bunica, soția, fiica, iubita şi aproape toate categoriile socio‐profesionale. Dacă nu ar fi fost ele poate marile opere de artă nu ar fi fost realizate cu atâta căldură umană şi de ce să nu recunoaştem, că poate însăşi existența nu ar fi fost
atât de plăcută.
Şi pentru a vă convinge cât de importantă este pentru noi toți FEMEIA, vom recurge în continuare la câteva exemple pragmatice prin intermediul cărora, sperăm să reuşim a vă face o scurtă ,,prezentare’’ a FEMEII dâmbovițene din punct de vedere statistic.
• La 1 iulie 2014 populația feminină dâmbovițeană era de 271644 persoane (51,1% din total populație).
• Numeric, populația feminină depăşeşte populația masculină, astfel la 1000 bărbați reveneau 1044 femei în anul 2014.
• Raportul de masculinitate, la 1 iulie 2014 a fost de 95,7 persoane de sex masculin la 100 persoane de sex feminin.
• Superioritatea numerică a populației feminine se remarcă în județul Dâmbovița începând cu vârstele de peste 54 ani, vârste după care mortalitatea este mai ridicată la bărbați.
• La vârstele de 60‐69 ani numărul femeilor depăşeşte de 1,2 ori numărul bărbaților, iar la 70 de ani şi peste de 1,7 ori.
• Vârsta medie a populației feminine este de 41,4 ani iar cea masculina de 38,1 ani.
• În mediul urban, vârsta medie a populației feminine este cu 2,7 ani mai mare decât cea a populației masculine, iar în mediul rural cu 3,6 ani.
• 32,9% din populația feminină era concentrată în mediul urban şi 67,1% în mediul rural .
• În mediul rural numărul femeilor vârstnice îl depăşeşte cu mult pe cel al bărbaților vârstnici.
• Femeile trăiesc cu 6,54 ani mai mult decât bărbații, speranța de viață la naştere în județul Dâmbovița este de 75,20 ani pe total, la femei de 78,47 ani, iar la bărbați de 71,93 ani.
• Populația feminină care urmează o instituție de învățământ este uşor depăşită de cea masculină ( +5,9%).
• Populația feminină este mai mare doar în cadrul persoanelor care urmează o instituție de învățământ liceal (50,2%), în restul formelor de învățământ fiind devansată de cea masculină.
• Fetele preferă profilurile liceale: artistic, de servicii şi teoretic
• La ultimul Recensământ al populației din anul 2011, o proporție de 46,5% din populația feminină era căsătorită, față de 48,2% cât reprezenta ponderea bărbaților căsătoriți în totalul populației masculine. Ponderea femeilor văduve era de 5,4 ori mai mare decât a bărbaților văduvi.
• Femeile continuă să se căsătorească mai repede decât bărbații. Vârsta medie la data încheierii căsătoriei a fost de 28,0 ani la femei şi 31,6 ani la bărbați.
• Ponderea femeilor în populația civilă ocupată a fost de 43,6%. Activitățile în care populația feminină ocupată deține ponderi de peste 50% sunt cele cu activități caracteristice femeilor : sănătate şi asistență socială (83,3%), activități financiare şi asigurări sociale (75,0%), învățământ (69,6%), administrație publică (58,5%), agricultură (54,9%).
• În județul Dâmbovița, rata de ocupare a femeilor este cu 9,7 puncte procentuale mai mică decât cea a bărbaților.
• Femeile reprezintă 49,2% din numărul total al salariaților, ponderi mai mari deținând în sănătate (81,9%), învățământ (69,4%), hoteluri şi restaurante (60,4%), etc.
• La sfârşitul anului 2014 s‐au înregistrat 6815 femei şomere (42,0%). Rata şomajului a fost mai mica la femei cu 0,4 puncte procentuale (7.5% față de 7,9% la bărbați).
• Femeile dețin 39,1% din totalul şomerilor cu nivel scăzut de educație şi 63,7% din şomerii cu studii superioare.
• În județul Dâmbovița, câştigurile salariale medii ale femeilor sunt inferioare celor aferente bărbaților cu peste 11 puncte procentuale .
• 49,1% din totalul persoanelor care folosesc internetul sunt femei.
• Participarea femeilor la viata politică şi în administrația publica locală este reflectată de 4 femei primar (4,5% din total), 4 femei consilier județean ( 10,8% din total) şi 149 femei consilier local ( 12,9% din total).

Încheiem aici scurta incursiune în ”lumea statistică a femeilor” în care am dorit să evidențiem o parte din indicatorii demografici şi sociali, care să ne deschidă micul orizont asupra numărului şi importanței femeilor în viața social ‐ economică şi chiar politică a județului.

Cu ocazia Zilei de 8 Martie urăm tuturor femeilor un călduros “LA MULȚI ANI!”

Director executiv

Elena Brezeanu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media