Constantin Niculae: Marş pentru BASARABIA. Interviu cu o basarabeancă

Ieri, 20 octombrie, în Bucureşti a avut loc cel mai mare marş unionist din ultimii ani,  aproximativ 10.000 de persoane cerând unirea cu românii  de peste Prut.

Colaboratorul nostru, Constantin Nicolae, a participat la acest marş şi vă oferă, în exclusivitate imagini VIDEO, dar şi un interviu emoţionant cu  unul dintre protestatari. Este vorba despre doamna  Zinaida Roşu, în vârstă de 77 de ani, născută în Ismail, care, spune reporterul Gazeta Dâmboviţa, „a avut plăcerea să-mi acorde un scurt interviu, în timp ce lăcrima de dorul Basarabiei”.

C.N: Sarut-mâna doamnă. Cum vi se pare marşul de astăzi?

R.Z: Vai, e grozav. M-a impresionat până la lacrimi si vreau unire. Eu sunt născută în Ismail, dar nu cred că mai dau ucainienii teritoriul acela. Aş fi vrut să fie bucata întreagă, cum era când a tăiat-o Stalin, nu ca acum, în 3 părţi. Apare ca o mână tăiată în 3, acum a rămas doar antebraţul.

C.N: Dumneavoastră încă mai speraţi la unirea celor două state româneşti, nu-i aşa?

R.Z: Eu sper, dar nu ştiu dacă mai apuc. Îmi pun toată speranţa în tinerii pe care îi are România astăzi. Îmi doresc să fie ţara aşa cum a fost cândva.

C.N: Credeţi că politicienii vor fi impresionaţi de marşul de astăzi?

R.Z: Aşa ar trebui, dacă sunt români adevăraţi. Dar dacă sunt cozi ruseşti sau mai ştiu eu ai cui, perverşi la suflet, atunci nici nu le va pasa de strigătul tinerilor care mărşăluiesc astăzi.

R.Z: Hai să îţi arăt o hartă desenată de mine. Crezi că bucata asta de ţară se va întoarce acasă? (îmi arată Basarabia).

C.N: Eu sunt sigur că se va întoarce. Aici îi este locul, alături de Romania.

R.Z: Doamne ajută.

C.N: Cum vă numiţi doamnă şi câţi ani aveţi?

R.Z: Roşu Zinaida şi am 77 de ani.

C.N: Vă urez să trăiţi până la 200 de ani. O zi frumoasă să aveţi.

R.Z: Mulţumesc mult tinere. Să ai o zi bună.

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



: 2 ganduri despre “Constantin Niculae: Marş pentru BASARABIA. Interviu cu o basarabeancă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *