ortooxacell kiss2022.gif Flax

Legumicultorii ale căror solarii au fost distruse de grindină au fost despăgubiți

Potrivit informațiilor oferite astăzi de către Elena Alecu, purtător de cuvânt al DAJ Dâmbovița, agricultorii dâmbovițeni ale căror solarii au fost distruse în urma precipitațiilor abundente din acest an și au cerut despăgubiri și-au primit banii.

Este vorba despre trei legumicultori din Conțești, Raciu și Lucieni, care au primit o sumă de 6600 de lei.

Inginerul Elena Alecu spune că, deși reprezentanții DAj au mers în teren, pentru a identifica potențialii beneficiari ai ajutorului de MINIMIS, alți fermieri, precum cei din Băleni, care au avut de suferit de pe urma calamităților, s-au arătat sceptici în ceea ce privește despăgubirea lor: Deși noi am făcut demersuri la nivelul fiecărei primării și am solicitat depunerea de documentații în vederea primirii acestui sprijin, doar acești trei legumicultori au depus documentațiile și au primit banii aferenți.

O veste bună pentru agricultorii ale căror culturi de câmp au fost afectate de furtuni ar putea primi și ei despăgubiri.

 Citește și

28 NOIEMBRIE, DATA LIMITĂ PENTRU DEPUNEREA CERERILOR PENTRU AJUTORUL SPECIFIC ÎN AGRICULTURA ECOLOGICĂ

Distribuie:

2 comentarii la „Legumicultorii ale căror solarii au fost distruse de grindină au fost despăgubiți”

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media