ortooxacell kiss2022.gif Flax

Copiii de la Școala I. Al. Brătescu Voinești, „aventură” în lumea semințelor și a plantelor

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Dâmbovița i-au introdus pe cei mici în lumea miraculoasă în care semințele se transformă în hrană. O lecție interactivă a fost susținută, astăzi, Școala I. Al. Brătescu Voinești , cl. a II – C , învățător Adriana Marinescu. Specialiștii instituției au oferit o lecție teoretică, dar și cu elemente practice. Copii au aflat că documentele de calitate emise de autoritatea oficială de certificare sunt garantul că semințele cultivate vor genera plante sănătoase, viguroase și rodnice.

Avizi de cunoștere, receptivi și implicați, copiii au descoperit din materialele prezentate ceea ce se află dincolo de învelișul bobului de grâu și mai ales noblețea meseriei de agricultor, una dintre cele mai vechi din lume. Sămânța este baza unor recolte bogate și tocmai de aceea indicii săi de valoare culturală sunt determinați prin analize de laborator, premergător însămânțării. Felicităm și mulțumim conducerii Școlii I. Al. Brătescu Voinești și doamnei învățător.” a precizat Vlad Pătrașcu, director executiv al Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor Dâmbovița.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media