Dâmboviţenii au demonstrat încă o dată că pot da dovadă de solidaritate şi au răspuns invitaţiei de a contribui la constituirea Fondului pentru Sănătate şi implicit a achiziţionării unui aparat performant, necesar Maternităţii din Târgovişte, adresată de Grupul de iniţiativă pentru Fundaţia Comunitară Dâmboviţa. La gala ce a avut loc ieri au participat atât reprezentanţi ai instituţiilor publice, cât şi ai unor firme private, care au sprijinit cauza prin donaţii. „Este un eveniment deosebit. Cu toţii trebuie să dăm o şansă vieţii. Avem obligaţia morală şi civică. Oamenii trebuie să se apropie de instituţiile care dau viaţă. Avem nevoie de cât mai multe activităţi de acest gen, trebuie să ne solidarizăm pentru viaţă”, a declarat Ioan Marinescu, prefectul judeţului Dâmboviţa, care a participat de asemenea la licitaţia organizată, achiziţionând o frumoasă icoană.
În număr mare au răspuns dâmboviţenii care lucrează în domeniul medico-farmaceutic. „Participăm întotdeauna la astfel de evenimente pentru că a ajuta pe cei care au nevoie este un act de umanitate. Strângerea sumei pentru aparatul de la neonatologie este foarte importantă şi noi am contribuit ca să ajutăm secţia şi copiii din Dâmboviţa. Mă bucur că am putut să particip, că am putut să licitez şi că aceşti copii vor fi mai bine”, ne-a declarat farm. Carmen Holban, director asociat HypericiFarm.
Şi primarul Târgoviştei, Cristi Stan, a răspuns prezent la acest eveniment, la care a participat şi la licitaţie. “Am participat în calitate de târgoviştean care apreciază astfel de iniţiative. Am venit cu inima deschisă şi hotărât să contribui. Sper să fie numai un început de drum şi să avem cât mai multe astfe de iniţiative care nu fac decât să trezească în noi sentimentul compasiunii şi solidarităţii umane. Ca primar, vă asigur că tot ceea ce înseamnă proiect umanitar se bucură de atenţia şi preţuirea Primăriei Târgovişte”, a precizat acesta.
Donaţiile strânse ieri au însumat 7100 lei, organizatorii declarând că se apropie de suma necesară pentru ca aparatul bilirubinometru să poată ajunge la Maternitatea din Târgovişte. Gazeta Dâmboviţei va sprijini în continuare astfel de iniţiative, la care se doreşte o participare tot mai mare din partea comunităţii, care astfel primeşte un ajutor important. “Gala din această seară a fost un exemplu fericit că în loc să ne judecăm şi să ne criticăm unii pe alţii, putem să avem grijă și aplecare pentru semenii noştri. Mă bucur că am putut fi alături de organizatori și îi felicit. Acum a fost vorba despre copii, dar putem face ca aceste evenimente să devină tradiție și să intervenim mereu unde este cu adevărat nevoie de sprijinul nostru”, este mesajul lui Gabriel Cristache, directorul Gazeta Dâmbovitei.ro.
Grupul de iniţiativă pentru Fundaţia Comunitară Dâmboviţa nu se va opri aici şi va încerca în continuare să mobilizeze dâmboviţenii în proiecte pentru comunitate.
Obiecte donate pentru licitaţie