ortooxacell kiss2022.gif Flax

DSP Dâmbovița: Campanie împotriva fumatului

 Direcţia de Sănătate Publică Dambovita, celebrează în data de 20 noiembrie 2014 ”Ziua Naţională fără Tutun” şi organizează în perioada 15 noiembrie – 30 noiembrie 2014 Campania „Alege să fii sănătos! Alege să nu fumezi!”

Ziua Naţională fără Tutun, marcată în fiecare an în a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, precum şi a populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se expun prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv”,  alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.

Campania are ca obiective informarea şi conştientizarea populaţiei asupra  riscurilor asociate consumului de tutun;  creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat; protecţia faţă de  expunerea la fumul de tutun.

În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.

Faţă de anul anterior, se înregistrează o creştere cu 5,6% a numărului de persoane asistate, datorată creşterii cazurilor incidente (cu 7,5% a celor pentru droguri ilicite  şi cu 9,4% a celor pentru alcool şi tutun).

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul produce în prezent circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori iar mai mult de 600 000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv. Se estimează că până în 2020 numărul deceselor ar putea creşte la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10% din totalul deceselor.

Efectele negative ale fumatului nu se limitează  la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în proximitatea sa. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi. În Europa,bolile legate de fumat fac anual 650 000 victime dintre acestea, 80 000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv.

Parteneri in realizarea campaniei sunt: Directia de Sanatate Publica, Crucea Rosie Dambovita, Inspectoratul Scolar Dambovita, Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog  Dambovita.

Dintre activitatile propuse mentionam:organizarea unui mars stradal, afisarea de postere in institutii si scoli, distribuirea de materiale informative, activitati de informare-educare in unitati de invatamant, discutii interactive si actiuni de informare a populatiei din mediul rural prin distribuirea de materiale informative, in colaborare cu asistentii comunitari si mediatorii sanitari.

Ziua Nationala fara Tutun este menita sa incurajeze o perioada de 24 de ore de abstinenta de la toate formele de consum de tutun, pe tot globul.

Printre numeroasele avantaje ale renuntarii la fumat se numara:

  • creste speranta de viata
  • scade riscul producerii unui infarct miocardic
  • scade riscul formarii unei tumori cancerigene
  • un mod de viata mult mai sanatos
  • mai multi bani in buzunar.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media