ortooxacell kiss2022.gif Flax

340 milioane euro pentru Corpul european de solidaritate

Începând cu 30 mai, Corpul european de solidaritate beneficiază de o bază fermă, Comisia propunând un buget de 341,5 milioane de euro pentru următorii trei ani și un temei juridic specific. Acestea vor ajuta la consolidarea inițiativei și la crearea de posibilități multiple pentru tineri, pentru că va oferi participanților și posibilitatea de a-și crea propriile proiecte de solidaritate sau de a-și oferi serviciile voluntare ca grup.

Președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Mai mult decât un simplu principiu, solidaritatea este o stare de spirit esențială, care stă la baza a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. Corpul de solidaritate personifică acest principiu. Sunt mândru de ceea ce reprezintă Corpul și sunt recunoscător tuturor celor care se înscriu și organizațiilor care le oferă plasamente tinerilor noștri. Dorim să oferim o formă juridică adecvată Corpului și un buget care să-i susțină activitatea. Însă participanții de pe teren sunt cei care insuflă Corpului – și solidarității europene – viață cu adevărat.”

În următoarea etapă, sunt prevăzute următoarele tipuri de activități:

  • plasamente pentru solidaritate, ce permit desfășurarea de activități voluntare timp de până la 12 luni, stagii pe perioade de 2-6 luni și ocuparea unor locuri de muncă, în conformitate cu legislația națională relevantă, pe perioade de 2-12 luni;

  • echipe de voluntariat, adică grupuri de 10-40 de tineri voluntari din diferite țări lucrând împreună, pe perioade între 2 săptămâni și 2 luni;

  • proiecte de solidaritate, ce vor permite unor grupuri mici, de cel puțin cinci participanți, să elaboreze și să pună în practică astfel de proiecte la nivel local și din proprie inițiativă, pentru perioade cuprinse între 2 și 12 luni;

  • activități de colaborare în rețea, în vederea atragerii de noi participanți, schimbului de bune practici, oferirii de sprijin după plasament și instituirii de rețele de foști participanți.

Toate aceste acțiuni le vor oferi tinerilor din Europa noi posibilități de a se angaja în activități de solidaritate practică, ce vor răspunde la probleme din societate și vor contribui la consolidarea comunităților. În paralel, ele vor ajuta la îmbunătățirea aptitudinilor și competențelor de care au nevoie tinerii pentru propria lor dezvoltare personală și profesională la început de carieră. Corpul european de solidaritate este o inițiativă incluzivă. Măsurile specifice, precum finanțările suplimentare sau plasamentele pe durată mai scurtă, vor promova participarea tinerilor defavorizați.

Pași următori

Comisia a anunțat, la lansarea Corpului european de solidaritate, că va prezenta o propunere de temei juridic până în primăvara anului 2017.

Înainte de a putea intra în vigoare, proiectul de regulament trebuie să fie adoptat de Parlamentul European și de Consiliul UE. Într-o declarație comună, instituțiile UE s-au angajat să adopte propunerea până la sfârșitul acestui an.

Context

De la lansarea lui, în 7 decembrie 2016, s-au alăturat Corpului european de solidaritate peste 30.000 de tineri. În martie 2017, a început punerea în contact a tinerilor cu organizațiile; de atunci, au fost contactați circa 9.000 de participanți, au fost trimise în jur de 110 de oferte, iar primii participanți și-au început activitatea în locurile unde au fost plasați.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media