ortooxacell kiss2022.gif Flax

Silviu Glodeanu, dâmbovițeanul care își dedică de 20 de ani viața porumbeilor

Columbofilia este un sport cu tot mai mulți practicanți, iar județul nostru este deja unul recunoscut pentru acest lucru, având aproape 1000 de membri cotizanți ai Uniunii Columbofililor Profesioniști din România.

Silviu Glodeanu (foto 1, stânga, alături de „legendarul” Leo Heremans), un tânăr în vârstă de 30 de ani din localitatea Vulcana Pandele, a făcut o pasiune și un mod de viață din creșterea de porumbei, pe care o practică de la vârsta de 10 ani, iar experiența pe care a acumulat-o până acum i-a adus și recunoaștere la concursurile de la care nu se întoarce niciodată fără premii.

Membru la Clubul Columbofil Vulcana Pandele și afiliat U.C.P.R. (Uniunea Columbofililor  Profesioniști din România), Silviu crește porumbei de la vârsta de 10 ani și a ajuns, în prezent, să dețină peste 150 de porumbei, de care se ocupă împreună cu tatăl lui (foto 2, alături de Silviu), căruia îi este foarte recunoscător, într-o crescătorie amenajată în curtea casei.

Toți porumbeii din compartimentul de reproducție al crescătoriei sunt frați sau fii din porumbeii cu performanțe notabile sau campioni naționali, dar și porumbei cumpărați direct din țări cu tradiție columbofilă precum Belgia, Olanda, Germania.

Concursurile preferate de Silviu, la care participă cu porumbeii săi, sunt cele de viteză-demifond (concursuri de o zi), iar ca sistem de joc folosește văduvia, adică participă și cu masculii, și cu femelele.

Silviu spune că, pentru a face performanță, este obligatorie o stare perfectă de sănătate a porumbeilor, iar pentru a-i menține sănătoși aceștia trebuie îngrijiți corespunzător, lucru deloc simplu. „Creșterea porumbeilor la nivel profesionist este destul de costisitoare, iar câștigurile de pe urma concursurilor sunt foarte mici, neacoperind costurile de îngrijire”, spune dâmbovițeanul, care adaugă și că prețurile porumbeilor de top din țara noastră sunt mult mai mici decât cele ale porumbeilor campioni din țările de Vest.

Pentru că rezultatele sunt cele care spun, însă, totul despre un columbofil, vă oferim rezultatele de top obținute de Silviu la nivel național, în cadrul concursurilor Uniunii Columbofililor  Profesioniști din România, în ultimii cinci ani și o galerie foto cu porumbeii campioni.

2009:

1, 3, 14  demifond yearlings

2 viteză palm yearlings

9 general yearlings

2010:

1,2  viteză palmares

4 crescător viteză palmares

6 crescător viteză

8 expo nat general palmares

-porumbel participant la Balkaniada de la Salonic

2011:

3 viteză palmares 3 ani

2 crescător laureat pui

8 demifond yearlings

9 viteză pui

6 crescător viteză pui

8 crescător viteză palmares

5 crescător viteză palmares 3 ani

8 crescător demifond palmares 3 ani

2012:

1  viteză palmartes yearlings

1 demifond yearlings

5,7 viteză

2  crescători viteză 3 ani

3 crescători viteză 4 ani

4  laureat viteză

-Locul 3 Cupa Europei Budapesta 2012, categoria „F”

2013:

1,2,4,6, 10, 13,  Viteză Palmares

1  Crescători Viteză  5 ani

2 Viteză 3 ani

2 Crescător Luareat Demifond

3 Crescător viteză 3 ani

5 Demifond Palmares

5 Crescător Laureat viteză

5 Crescător Viteză Palmares

6 Crescător Demifond Palmares 5 ani

9 Demifond Yearlings

10,13 Viteză Yearlings

11 Viteză

14 Demifond

2014: 

 

1 Demifond Palmares

1 Viteză Palmares 3 ani

1 Crescător Viteză

1 Crescător Demifond

1 Crescător laureat Demifond

2 Viteză Palmares

2 Viteză Palmares 3 ani

2 Crescător Viteză Palmares

2 Crescător Demifond Palmares

2 Crescător Viteză Palmares 3 ani

2 Crescător Viteză Palmares 5 ani

3 Crescător Demifond Palmares 5 ani

3 Crescător Laureat Viteză

4 Viteză Palmares 3 ani

4 Crescător Demifond Palmares 4 ani

5 Demifond Palmares 4 ani

5 Viteză Palmares 4 ani

6 Crescător Viteză palmares 4 ani

-4 porumbei participanți la Balkaniada Silven Bulgaria

-sursa sursa UCPR DB- youtube

cu tatal

silviu 3_400x600 silviu 1_400x600 silviu 2_400x600

silviu 4_450x600 font silviu silviu crescatorie

antonia._600x400 beyonce._600x452 beyonce_600x452 celio_600x400 COLLIN_600x400 floris._600x400 giulietta._600x400 JESSIE JAMES_600x452 rip._600x400 robin._600x400 romeo._600x400 venus._600x400

 

 

Distribuie:

3 comentarii la „Silviu Glodeanu, dâmbovițeanul care își dedică de 20 de ani viața porumbeilor”

  1. Draga Silviu,

    Felicitari pentru titlul de maestru emerit!
    Felicitari pentru profesionalismul cu care abordati sportul columbofil!
    Aveti rezultate de nivel european cu care va puteti mandri, iar sportul columbofil din Romania ar trebui sa pretuiasca rezultatele obtinute.
    Va doresc sa aveti reusite frumoase in continuare si sa reprezentati Romania la Olimpiada!

    Multa sanatate & noroc!
    Mircia Dobrin

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media