ortooxacell kiss2022.gif Flax

Padina Fest, la a IV-a ediţie! Filarmonica va susţine un concert în Peştera Ialomiţei

Festivalul Padina Fest, ajuns la cea de-a patra ediţie, este programat în perioada 31 iulie – 4 august în platoul Lunca Padinii din masivul Bucegi. Întregul eveniment, desfăşurat pe parcursul a 5 zile va îmbina acţiuni de ecologizare, cu competiţii sportive (Direcţia Omu – competiţie de alergare montană şi Maratonul Bucegilor – competiţie de ciclism), activităţi de educaţie montană (alpinism şi ateliere de distracţie), precum şi concerte. Noutatea acestui an este concertul inediat, ţinut în premieră de Orchestra Simfonică Muntenia Bucegi în Peştera Ialomiţei. Tot aici va avea loc şi un concert de muzică corală. Iniţiativa dâmboviţeană a unui concert simfonic într-o peşteră nu este o noutate în Bucegi, Filarmonica din Braşov susţinând asemenea concerte în Peştera Valea Cetăţii din Râşnov.

Recent Consiliul Judeţean Dâmboviţa a decis să sprijine financiar manifestarea alocând 35.840 de lei pentru Padina Fest. “Vom avea o zonă a CJD şi a centrului Judeţean de Cultură, în cadrul festivalului în care alături de primăria Moroieni vom promova valorile şi tradiţiile locale” a precizat Cătălin Ionuţ Lăscaie, directorul Centrului Judeţean de Cultură. Întregul eveniment va costa, conform devizului, 265.308 lei, care pică în sarcina asociaţiei prahovene organizatoare: Asociaţia Padina Fest. Din păcate anul acesta nu vor concerta nume sonore aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media