MATERIAL REALZAT ÎN COLABORARE CU TÂNĂRUL FOTOGRAF, CONSTANTIN NICULAE
Ion Ghica este o figură emblematică a istoriei României moderne. Născut în 1817 la București, Ghica a ajuns să primească demintăți în țară și peste hotare. Trimis la Constantinopol pentru a negocia numirea unui prinț pământean, rămâne ca și caimacam al sultanului, fiind numit bey de Samos între 1853 si 1859. Se întoarce în țaraă, unde devine prim-ministru al lui Alexandru Ioan Cuza, de asemenea, la venirea lui Carol, primul cabinet format fiind sub președinția sa. Între 1881 si 1889 a fost ministru plenipotențiar la Londra. După o lungă suferința, s-a stins la 7 mai 1897 la moșia sa de la Ghergani, Răcari, unde este îmormântat, sun capela ajunsă o ruină. La fel ca toată moștenirea sa dâmbovițeană.
Tăranii de pe moșia lui Ghica de la Ghergani, la capela de pe moșie.
Capela din Ghergani, în vremuri de glorie.
Mormântul fiicei lui Ion Ghica (2008).
Mormântul fiicei lui Ion Ghica (2009)
Reabilitarea începută în 2012…și nefinalizată.
Blazonul familiei Ghica, în Capela Ghergani.
Intrarea în cripta familiei Ghica, situată sub Capela din parc.
PS. Moștenirea lui Ghica de la Răcari a fost retrocedată moștenitorilor. Vizitatorii nu mai au acces în parc, iar nimeni nu mai știe dacă lucrarea de restaurare începută anul trecut este finalizată. Răcarenii vorbesc însă de anumite exploatări de lemn în parcul ce găzduiește esențe rare pe teritoriul României.