ortooxacell kiss2022.gif Flax

Elena Nedelcu, meşter popular din Târgovişte: Portul popular va reveni la modă

„Acest meşteşug este moştenire de la bunica mea. De micuţă am învăţat să croşetez, să cos, iar când am devenit domnişorică şi m-am căsătorit la Târgovişte, m-am angajat la Arta Populară, unde am lucrat 22 de ani”, povesteşte Elena Nedelcu, de origine din zona Nucetului. După ce s-a pensionat, a continuat pasiunea sa pentru cusut şi croşetat şi a devenit meşter popular, realizând ii, pălării şi pantofiori croşetaţi, produse pe care le vinde în târguri sau la comandă.

Pantofiorii croşetaţi rămân preferaţii săi, având o experienţă de 13 ani numai la Arta Populară, la această secţie. Atât de mare e pasiunea pentru croşetat pantofiori încât i-a transmis-o şi norei sale. „Am învăţat de la bunica să cos şi să croşetez, dar acum mă perfecţionez. Încălţăminte îmi place să lucrez cel mai mult”, mărturiseşte Violeta Nedelcu.

„Cam trei săptămâni lucrez la o iişoară”

De aproximativ opt ani, Elena Nedelcu are colaborări cu instituţiile de cultură dâmboviţene, ca meşter popular, fiind invitată şi la Ziua Iei, eveniment desfăşurat recent la Muzeul de Istorie din Târgovişte. După reacţiile persoanelor cu care intră în contact, ea crede că lumea se apropie din nou de portul popular. „Lumea a început să caute tot mai mult ii şi cămăşi populare. Şi tinerilor le place şi sunt încântaţi, portul popular de pe Valea Dâmboviţei fiind foarte frumos. Aici primează culorile roşu şi negru, dar folosesc şi alb şi albastru, pentru că se cere. Cam trei săptămâni lucrez la o iişoară. Folosesc modele dâmboviţene: ciori, azur, flori, romburi şi mai ales pun suflet”, spune Elena Nedelcu, fără regrete că şi-a dedicat viaţa unui meşteşug popular.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media