ortooxacell kiss2022.gif Flax

CSU Asesoft Ploiești sărbătorește cel de-al XI-lea titlu la Ploiești Shopping City

Ploiești, 26 mai: Miercuri, la ora 19:00, campionii de la CSU Asesoft Ploiești vor sărbători câștigarea celui de-al XI-lea titlu la Ploiești Shopping City. Doritorii sunt invitați să le fie alături la marele eveniment, unde se pot fotografia alături de trofeul victoriei, dar și alături de cei mai buni jucători de baschet din România. În plus, fanii prezenți vor primi autografe de la cei mai talentați baschetbaliști și îi vor putea felicita pe cei care au reușit să scrie istorie în sportul românesc.

La petrecerea care va celebra reușita CSU Asesoft Ploiești, cei prezenți vor avea parte și de un spectacol special de unde nu vor lipsi confetiile, tortul si atmosfera festivă.

CSU Asesoft Ploieşti a câștigat al 11-lea său titlu de campioană naţională după ce, duminică, a învins-o pe BC Mureş, cu 86-76, în al treilea meci al finalei Ligii Naţionale.

Evenimentul va avea loc în zona scărilor rulante din cel mai mare centru comercial din Prahova, Ploiești Shopping City, începând cu ora 19:00.

Ploiești Shopping City este primul și cel mai mare centru comercial din județul Prahova, având o suprafață închiriabilă de 55,000 m2 și aproximativ 2,000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește cel mai mare cinematograf din afara București-ului, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum Zara, H&M, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Orsay, Otter, Claire’s, Intersport, Noriel, B&B, Yves Rocher și multe altele. Ploiești Shopping City este un proiect dezvoltat de Carrefour Property România împreună cu New Europe Property Investments plc (NEPI).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media