O GRAVIDĂ INFORMATĂ, UN COPIL SĂNĂTOS: Brida amniotică,un pericol teoretic

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă rubrică săptămânală, cu informaţii de interes pentru viitoarele mămici şi nu numai. Alături de dr. Andrei Tomescu, vom aduce lămuriri şi chiar vom demonta mituri legate de diferite aspecte întâlnite pe parcursul unei sarcini. De asemenea, vom răspunde, prin subiectele abordate, întrebărilor pe care le puteţi adresa prin intermediul email-ului, la [email protected] .

 

Brida amniotică este o anomalie aparută în dezvoltarea fetală, în care, mai multe straturi de țesut, originare din sacul amniotic, înconjoară și strâng anumite zone fetale, împiedicând dezvoltarea fătului. Din cauza ei pot apărea malformații fetale precum anomalii ale brațelor și picioarelor, degetelor de la mâini și de la picioare, coloanei vertebrale, feței, craniului sau a regiunii toracice. Din fericire, în practică lucrurile nu stau atât de grav precum sunt în teorie, dat fiind că brida identificată ecografic dispare în majoritatea cazurilor până la următoarele ecografii. „Eu, în practică, nu am întâlnit până acum un rezultat negativ, o problemă fetală, un traumatism fetal legat de existența unei bride amniotice. În literatura de specialitate se citează că fătul se poate atârna sau se poate agăța de acea bridă și că ar putea merge până la secțiunea de membre. Eu nu pot să susțin așa ceva, nu am dovezile necesare”, spune dr. Andrei Tomescu, medic specialist obstetrică-ginecologie cu experiență de peste 25 de ani în domeniu, dintre care 21 de ani la Spitalul Județean din Târgoviște. Doctorul ne-a împărtășit o experiență profesională legată de posibila existență a unei bride amniotice, variantă pe care însă nu poate s-o confirme. „Cu ceva ani în urmă am operat o pacientă al cărui copil nu avea mâna dreaptă de la cot în jos. Uitându-mă la morfologia fetală făcută undeva în București, de către un doctor renumit, descria membrele ca fiind integre. Ori doctorul nu a văzut pentru că a stat copilul într-o parte, ori ceva s-a întâmplat între timp și anume membrul a fost secționat dacă stătea cu cotul pe o bridă amniotică. Dar repet, mi-e greu să cred. Din punctul meu de vedere bridele amniotice nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Le reperez ecografic, dar nu au pus niciodată probleme”, adaugă medicul specialist, ale cărui cuvinte pot liniști gravidele, în special pe cele care se confuntă cu această anomalie congenitală care amenință dezvoltarea armonioasă a fătului.

 

Dr. Andrei Tomescu

Absolvent de Medicină Generală în 1990, a efectuat stagiatura la Maternitatea Giuleşti, actualmente Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu”. În 1996, a venit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte ca medic specialist. În 2000 a devenit medic primar şi şef de secţie. Are competenţă în chirurgie laparoscopică minim invazivă, colposcopie şi atestat în managementul sanitar.

“Mi-a plăcut specialitatea obstetrică-ginecologie de prima oară când am intrat în maternitate, la facultate. Mi-a plăcut pentru că e ceva fiziologic. Lucrez de 21 de ani în maternitatea din Târgovişte şi încerc să-mi fac profesia aşa cum se cuvine şi să mă port deontologic şi faţă de pacienţi, şi faţă de aparţinători, şi faţă de colegi, pentru a produce sănătate.”

A adus pe lume peste 3000 de copii din Dâmboviţa şi nu numai.

Îl puteţi găsi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte sau la cabinetul particular de obstetrică-ginecologie din Târgovişte, Bulevadrul Castanilor, bl. 46, parter, jud. Dâmboviţa (în zona sensului giratoriu de la intersecţia str. Tudor Vladimirescu cu Bulevardul Castanilor), tel: 0245 610091.

 

 

 

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns