ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ai grijă de sănătatea micuţului tău! Vezi la ce clinică din Târgoviște găseşti cei mai buni specialişti în ortopedia pediatrică:

Orice părinte îşi doreşte un copil sănătos, care să se poată juca în voie şi care să nu fie purtat toată ziua prin spitale, pentru diferite probleme cu care se confruntă, uneori, cei mici încă de la vârste fragede.

O problemă serioasă pe care o întâmpină organismul plăpând al copiilor din ziua de astăzi o reprezintă malformaţiile osoase sau articulare precum și traumatisme provenite dintr-o naştere dificilă.

În sprijinul părinţilor şi copiilor acestora vine Clinica Hymarco Târgovişte, care aduce aproape de aceştia servicii de calitate şi cei mai buni specialişti în domeniul ortopediei pediatrice, o specializare relativ nouă  se referă  la diagnosticarea și tratarea corectă a copiilor cu astfel de probleme de sănătate.

Ordopedul pediatru trebuie să supravegheze starea copilului încă din primele zile de viaţă, când se efectuează consultul pentru identificarea eventualelor malformaţii ale sistemului osos sau articular. Apoi, o dată cu dezvoltarea copilului, este bine ca acesta să fie supervizat de medicul specialist, pentru ca mai târziu să nu apară probleme ce cu greu mai pot fi remediate, pentru că, odată cu vârsta, frecvența traumatismelor crește, fie că vorbim de fracturi osoase, fie că sunt traumatisme ligamentare sau musculare.

Pentru detalii şi programări puteţi accesa pagina de internet hymarco.ro sau puteţi apela unul dintre numerele de telefon 0374 903 000/0740 104 000. De asemenea, vă stă la dispoziţie şi adresa de email: [email protected], precum şi pagina de facebook, Hymarco Clinique, unde solicitările dumneavoastră vor fi înregistrate şi soluţionate în cel mai scurt timp.

Citeşte şi

PROBLEME DERMATOLOGICE? LA HYMARCO GĂSEȘTI SOLUȚIA, ALĂTURI DE PROFESIONIȘTI ÎN DOMENIU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media