Interviurile Gazetei: Dana Mircea, fost director al C.N. Nicolae Titulescu Pucioasa, despre lupta cu cancerul: ”Oamenii sunt cei care pansează sufletul”

Astăzi, la rubrica Interviurile Gazetei, vă prezentăm o doamnă specială, în a cărei poveste se vor regăsi unii dintre dumneavoastră, cei care ați trecut prin suferința provocată de o boală necruțătoare: cancerul.

Dana Mircea, fost director al C.N. Nicolae Titulescu Pucioasa, este, din punctul meu de vedere, al reporterului, autorul articolului, care o cunosc de atâția ani, un exemplu de „Se poate”, motiv pentru care am decis să vă ofer, prin acest articol, un îndemn de viață din partea acesteia.

 -În urmă cu doi ani de zile, colegii dumneavoastră profesori din Pucioasa cereau sprijin în spațiul public pentru profesoara Dana Mircea, fost director al C.N. N. Titulescu Pucioasa, diagnosticată cu cancer. De atunci, pentru dumneavoastră a urmat o perioadă grea, în care ați luptat pentru viața dumneavoastră și, în prezent, boala este sub control. Pentru cei care nu știu ce înseamnă să te lupți cu cancerul, cât de dificil este să treci printr-o astfel de experiență?

Nici nu-mi vine să cred că au trecut doi ani ! Pur şi simplu atunci mi s-a schimbat viaţa. Nimic nu a mai fost ca înainte. Dincolo de lupta cu boala am învăţat multe alte lucruri: că trăim mai mult pentru alţii decât pentru noi, că stresul şi nemulţumirile ne încarcă negativ şi ne îmbolnăvesc, că oamenii nu sunt ceea ce par a fi, că familia şi prietenii adevăraţi sunt singurii care îţi rămân aproape. Şi mai ales că ne-am îndepărtat prea mult de adevărata credinţă şi adevăratele valori.

Pot spune, referitor la boala mea că am fost, în ciuda situaţiei, o norocoasă ! Am întâlnit nişte medici extraordinari, aici, în Pucioasa şi Târgovişte, şi nu pot să nu-i amintesc acum, când am prilejul: doctorii Bogdan Dinu, Aurel Puianu, Melania Bădescu, Andrei Tomescu, Gheorghe Bădescu şi Dorel Drăghici. Ei au tras efectiv de mine să mă întorc din drum ! Am avut nişte prieteni minunaţi aproape, prietena mea cea mai bună, farmacista Andra Vişan şi familia ei, mama şi toată familia mea şi mulţi, mulţi oameni de la care nu mă aşteptam să facă atâtea gesturi frumoase. Alţii însă m-au dezamagit cumplit, dar aşa-i viaţa…

Am trecut prin momente foarte dificile, am facut un tratament dur şi frustrant, care te schimbă şi fizic şi psihic,  dar l-am suportat şi mai ales am înţeles că dacă nu cred în mai bine, nu voi reuşi. Cancerul, în secolul XXI, are mult mai multe şanse de vindecare, în cazul în care este descoperit la timp, sau de ţinere sub control în faze mai avansate, faţă de acum câţiva ani. Nu trebuie să ne amăgim, boala ne va urmări toată viaţa, dar asta poate însemna ani, iar finalul este acelaşi pentru toată lumea. Important este cât de frumos trăieşti.

Acum mă simt mult mai bine, evident sunt şi voi fi sub tratament, dar am o perioadă de răgaz care sper să fie cât mai lungă şi de care să mă bucur cât mai frumos alături de cei dragi. De fapt, trebuie să ne bucurăm de fiecare zi.

-Cât de important este ajutorul celor din jur pentru a putea lupta cu această boală necruțătoare?

-Este esenţial ! Dincolo de nevoile medicale, şi aici se ştie că mai sunt enorm de multe de făcut, fie că este vorba de  condiţiile din spitale sau de preţul medicamentelor şi calitatea lor (de exemplu doar o injecţie pe care trebuie să o fac lunar costă în jur de 1500 lei), oamenii sunt cei care pansează sufletul, fie că sunt medicii sau cei apropiaţi. Trebuie să învăţăm sau să înţelegem că nu toţi cei la care ne-am fi aşteptat sau care credeam că ne sunt apropiaţi ne vor fi şi aproape. Şi uite aşa am mai învătat o lecţie de viaţă. Mie mi-au fost alături familia, câţiva prieteni şi, spre imensa mea bucurie, elevi şi foşti elevi care m-au ajutat inclusiv material. Cu timpul, după emoţiile de la început, mi-au rămas alături cei mai buni.

-De curând, o altă profesoară din Pucioasa a primit un diagnostic asemănător.  O mobilizare la fel de mare s-a făcut imediat printre colegi. Este acest lucru o dovadă că mai există încă iubirea pentru cel de lângă noi, compasiune, înțelegere?

Da, este vorba de o tânără profesoară, diagnosticată însă cu un alt tip de cancer. Şi pentru ea a fost o mobilizare deosebită, familia, elevii, comunitatea. Ea a făcut transplat medular şi se pare că totul merge bine. Oamenii sunt întotdeauna săritori şi işi arată compasiunea la necaz sau durere, ceea ce te face să crezi că mai există oameni buni şi frumoşi. Chiar dacă uneori credem că sunt din ce în ce mai puţini. Unii sunt atât de buni şi modeşti încât rămân neştiuţi.

Şi eu am avut bucuria să văd că există şi că, aşa cum se spune, Dumnezeu lucrează prin ei.

-Cum priviți acum viața și modul în care trebuie trăită?

-Ştiu că boala nu alege şi că nimeni nu-i vinovat dacă se îmbolnăveşte. Fac o paranteză tristă aici, pentru unii, din momentul în care au ştiut ce boală am, am devenit deja o victimă sigură şi m-au scos din viaţa lor. Şi aşa păţesc şi alţi bolnavi de cancer. Cum trebuie trăită viaţa ? Frumos şi curat. Se spune despre bolnavi că devin mai buni şi mai blânzi, că ştiu să se bucure de orice clipă. Şi, în cazul bolnavilor care se simt cât de cât bine, să fie activi, să-şi găsească o ocupaţie nouă şi captivantă, şi, dacă pot, să meargă la serviciu, să socializeze, să nu stea şi să se gândeasca la rău ! De fapt, fiind atât de vulnerabili, nu-şi doresc decât respect şi să fie trataţi ca nişte oameni normali, cu o afecţiune medicală, nu nişte inutili. În fine, povestea e lungă, dar cam asta este esenţa.

–Ce mesaj aveți pentru cei care trec printr-o experiență similară cu cea pe care ați avut-o dumneavoastră?

-În primul rând să aibă grijă de sănătatea lor. Controale, analize, grija pentru o viata normală şi  ocupaţii care să aducă si linişte şi plăcere, odihnă, sănătatea sufletului. Avem medici extraordinari pentru trup şi credinţă pentru suflet.

Dacă spun să lupte, poate e banal şi uneori deranjant, dar lupta e şi cu boala şi cu sine. Să creadă în specialişti şi în Dumnezeu, să aibă răbdare şi să înţeleagă faptul că nimic nu-i întâmplător pe lume. Sunt atâţia oameni care au învins boala, aţi văzut că sunt copii care au fost şi sunt mai tari ca noi, nu trebuie să renunţăm, indiferent cât de grea ar fi lupta ! Şi să creadă în oameni ! Cei apropiaţi şi dragi,  fără de care nu putem face nimic.