Pentru Ticuţǎ– pentru cǎ a fost şi Paul-Mircea –pentru cǎ n-a știut…
„Nothing human disgust me unless is unkind, violent.” (Hannah, in The Night of the Iguana)
Când te naști ți se dau două șanse: să fii fericit ori să te sinucizi. Majoritatea le ignorăm pe amândouă.
Falstaff sau despre cum se mai îmbătrânește pe glob ( III )
F. pregătise acel rostit-cântat, cauzând spectatorilor sindromul un ochi râde, un ochi plânge, pentru festivitatea de aniversare a celor 90 de ani de viaţă ai prietenei sale şi nu părea că ar fi suferit ca lesbiană, dacă ar fi admis-o în public; în oricare teatru de pe Broadway sau din afara cartierului, informaţiile obţinute despre apartenenţa politică, dacă vreuna, preferinţa în pat barbaţi, femei sau suzete, ca şi la Harvard, nu atrăgea pe nimeni în ideea unui eventual şantaj la o adică asupra celui cu gusturi politice sau sexuale explicit abnormale, şi nu se considera ca heterosexualitatea, ca preferinţa a majorităţii, ar fi implicit şi media de aur a orientării sexuale. Oare în altfel de condiţii decât cele de pe Broadway ar însemna că viaţa este dată doar celor ce trec de naştere victorioşi în întrecerea în mediocritatea multilateral afirmată, cui reuşeşte să fie mai decolorat, mai banal sau să aibă aptitudinea de a muri mai neobservat?
“De ce dracu te bagi sub coada calului, dra Dana, daca nu eşti în cauză, ca să mă aperi pe mine, ce inspir amintiri ca un personaj decrepit văzut la operetă? Sunt o biată femeie bătrâna care a văzut multe şi a auzit multe şi ştie ce a fost bun şi că nu în viaţa ei, care am marele avantaj că trăiesc în Manhattan, iar cei ce nu mă plac, nu mă plac şi basta, ce atâtea discuţii nu am fost niciodată măritată în cei 78 de ani ai mei, deşi puteam să mă mărit cu un bărbat homosexual–cum era regula pentru homosexualii de orice sex ca să fie admişi în viaţa socială până mai acum vreo câţiva ani şi încă se mai practică de cei ce nu sunt confortabili cu propria lor natură şi vor să fie înscrişi în rândurile celor mulţi şi normali– nu am copiii mei biologici pentru că nu s-a inventat să faci copii altfel decât prin coit cu un bărbat cu sperma fertilă–îmi displace ideea de a folosi serviciile unei bănci de spermă cum îmi repugnă ideea unui copil ca snow white din zăpada artificială–, nu am adoptat copii pentru că nu am bani destui încât să fac pe generoasa cu un străin, pe care-l pot sau nu iubi.”
Tac.
“Ce? Mi-ai sărit în apărare pentru ca ai porniri lesbiene, Dra?”
Mă simt atacată.
“Vai, doamna F., cum puteţi crede aşa ceva? În România sexul şi preferinţa sexuală sunt bine definite de la naştere, doctorul, în funcţie de ce-i dădeai, ţigări Kent sau cafea boabe, dar de cele mai multe ori moaşa, căreia îi dădeai un bacşiş mai mic, dicta să fie înscris într-un registru, fată sau baiat, şi aşa rămâneai cu foarte puţine excepţii în funcţie tot de variabila doctori, iar eu, dragă doamnă, nu am alte probleme decât sunt mioapă, şi nu pot să cânt, deci draga mea doamnă cam asta ar fi. Ah, aproape am uitat. Mai sufăr şi de neputinţa de a fi eu însămi şi nu ştiu unde-aş putea găsi tratamentul, dar nici nu mă interesează, sincer vorbind, mai mult fiind preocupată de compasiune, să fiu lăsată să mă bucur de oricare din plăcerrile-mi paşnice, iar dumneavoastră, daca vreţi să veniţi ca turist în zona carpatică, luaţi-vă toate precauţile să se vadă că sunteţi de cetăţenie americană, lăsaţi impresia că sunteţi bogată şi fiţi foarte discretă, daca veniţi cu partenera dumneavoastră: dacă vine este este obligatoriu să vă însoţească discret.”
Cui nu i-ar fi frică de F, care spre deosebire de Virginia Wolf, trăieşte anonim, este o personalitate banală de fiecare zi atentând la bunurile moravuri mult mai eficient, căci homosexualitatea poate fi iertată în turnul său de fildeş, dar nu în stradă, iar F este mulţumită aşa cum este lăsată de Dumnezeu, nefericirea ei fiind de cu totul alta natură–mediocritatea?
Cine şi-ar reprima plăcerea de a da sfaturi, cum s-ar spune să te dai drept exemplu şi i-ar oferi un pahar cu apa şi-o linguriţă de dulceaţă zaharisită fără să-i spună că este greşit ceea ce face, că nu-i sănătos şi nici frumos, ca şi cum ar fi într-adevăr o problemă de estetică a sexualităţii urâtului, chiar dacă F nu urăşte pe nimeni, îşi duce viaţa mulţumitor, trăieşte din ce-a agonisit, are prieteni şi nu este singură, nu se plânge de reumatism sau altceva cu prima ocazie, nu este o batrâna acrită de timp, n-are copii, dar nici nu-i pare rău, într-un cuvânt nu-i într-o relaţie conflictuală cu propria ei viaţă sau elle est bien dans sa peau, şi nu-i nici bogată sau soţie de doctor sau de poliţist sau de securist sau rudă cu cineva de care să se teamă eventuala gazdă ce-i oferă dulceaţa şi să-şi reprime dorinţa de moralizator?
Dar F este la urma urmelor o batrâna fără pretenţia de a fi înţeleaptă ca buricul pamântului–adică nu ar dicta ceea ce s-ar impune să fie făcut– ceea ce se poate traduce cu lipsa capacităţii de iniţiativă şi a reponsabilităţii creatoare. F. nu are copii şi nici familie în sensul legal, adică nu cu cermonie şi acelaşi nume de familie, eventual, dar nici nu-i singură ca tot omul–adică să-i fie milă vecinului şi să-i dea o bucată de croissant. F. trece exemplar examenul la obiectul singur batrân, fiind unul dintre cele mai grele încercări existenţiale deorece implică chestiunea respectului de sine şi a respectului pe care alţii ţi-l acordă.
Ca şi Bătrâna Doamnă.
Avea o cameră cu chirie într-un pod, să zicem, cu un aragaz şi o toaletă aţeazată alături, cu soba de metal cu gaze şi un lighean unde se spăla. A trăit acolo poate patru decenii, până la prima boală, după o anumită vârstă anume aleasă (să zicem 80 de ani). Gătea mai nimic pentru Paşte şi Crăciun, sau alte sărbători, pentru că nu avea pe nimeni pentru cine să gătească, pentru că toţi îi muriseră: soţul, sora, fiica, toţi s-au dus, dar ea era bine, sănătoasă, în plină putere, dădea lecţii de engleză şi de franceză la copii, pentru o infimă sumă de 20 de lei, pentru ca atât îşi puteau permite în general părinţii pentru copiii lor, ca surplus pe lângă mâncare şi îmbrăcăminte. Şi se înţelegea cu ei. Şi şi-i apropria. Ca în după-amiaza de vară cu ploaie, când faţa îi ciocăne la fereastră şi vrea să intre înăuntru, este una din eleve şi este vară sau primavară şi poate că hormonii sau tinereţea dau să-i explodeze şi nu se poate şi fata n-are altă liberatate decât să vorbească cu această doamnă despre ce simte şi ar dori, iar bătrâna sta şi o asculta cumva iertător dintr-un vechi scaun impresionant pentru oricine nu a văzut mai multă mobilă de stil la un loc, dar foarte trist pentru cel care i-ar şti istoria şi cum de-a rămas desperecheat în acel pod, devenit pentru ea o catedrală, şi atunci Bătrâna Doamnă i-a spus despre pietà, cum l-au coborât scările pe braţe pe soţul ei care aducea cu Iisus cel mort al lui Michelangelo, sculptat în braţele mamei sale, şi tot atunci, pe ploaie au ieşit amândouă pe terasa neterminată şi i-a mai spus cum soţul ei avea o pălărie din fâş cu boruri largi şi cum stătea el acolo, exact unde stăteau ele acum, şi adulmeca ploaia, cum se auzea ploaia pe borurile largi de plastic sau de fâş, nu prea ştia diferenţa dintre materiale decât că nu este piele, ci este ceva fabricat de mintea şi mâna omului, şi fata i-a spus despre cum i-ar place să se învârtească cu picioarele goale pe iarba îmbibată în ploaie, şi Bătrâna Doamnă a întrebat-o dacă obişnuieşte să-şi petreacă timpul în oglindă, admirându-se goală fiind, şi fata i-a răspuns că petrece o groază de timp în oglindă, dar nu ca să se admire, ci ca să-şi creeze prieteni, că să vorbească cu ei. Bătrâna Doamnă şi-a amintit cum şi ea cu sora sa îşi admirau în oglindă odată siluetele învaluite în părul lung, şi doica venea şi le speria pe cele două surori atunci frumoase tinere că atrag spiritele rele, pentru că era noapte şi lumina venea doar de la lumânări sau lămpi cu gaz, curentul elctric le-a fost pus în casă mai târziu. O altă dată Bătrâna Doamnă a întrebat-o dacă vrea să servească dulceaţă de portocale, tocmai făcuse două cantităţi, într-una îi cursese sânge dintr-un deget când se tăiase deasupra cratiţei unde fierbeau cojile de portocală şi zahărul, iar fetei i-a fost frică să nu-i dea din dulceaţa cu sânge, dar nici nu-i plăcea prea tare dulceaţă de portocale, fiind prea amară cea făcuta de mama ei acasă, dar se putea ca bătrâna doamnă să pună nu doar cojile, ci şi miezul de la portocală, probabilitate prea mică, pentru că portocalele nu se găseau pe toate drumurile în anii ’80 şi se puteau procura numai în cantitate limitată, iar dacă doamna ar fi dorit să mănânce portocală proaspătă nu ar fi putut să aibă şi în dulceaţă miezul portocalei, deci oricum ar fi fost mai bine să refuze, şi fata a refuzat. “Nu, mulţumesc.” Fata o cunoscuse şi pe sora ei când amândouă surorile erau mai bine de 70 de ani, şi-şi amintea că era deosebit de frumoasă, fără riduri urâte pe faţă şi pe mâini. Era fără mirosul morţii în jurul ei, ca o aureolă. “Ce prostii!” îşi spuse fata.
Sora era înaltă şi suplă, cu părul negru, cu ochii mari şi negrii, cu inele pe mâini. Stătea pe pat, cred că turceşte şi făcea comentarii despre fată, care atunci era o fetiţă de 6 ani. Nu a întrebat-o nimic direct pe ea, vorbea cu Bătrâna Doamnă şi vorbea când în franceză amestecată cu engleză, când ceva spaniolă, şi se amuzau, dar fetiţa nu se simţea stingherită şi nici nu-i trecea prin minte că ar fi fost un cobai, se simţea în centrul atenţiei, iar doamnele se simţeau în largul lor, ştia că vorbesc într-un fel cifrat pentru a o proteja, cred că Blanche era numele surorii care nu mult după aceea a murit. Se spunea că a murit de cancer.
Bătrâna Doamnă a murit 10 ani mai târziu dintr-o gripă. Într-o bună zi a avut gripă şi cum era bine trecută de 80 de ani nu a vrut să mănânce nimic, a stat în pat, până când vecinii sau proprietarii s-au sesizat şi au pus-o în spital unde a refuzat orice tratament şi a murit. Era un mort frumos şi linistit, cumva ca Elsie din Chelsie, şi în jurul coşciugului ei se adunaseră multe femei bătrâne, din cele ca la moartea lui Bubulina şi una din bătrânele din localitatea respectivă–care de altfel erau respectabile fiinţe în viaţa de zi cu zi, pensionare, mame cu copii în viaţă şi nepoţi în şcoală–ia un scaun de prin apropriere, îl pune lângă coşciug, se suie pe scaun şi sărută ceva din Bătrâna Doamnă, acum moartă, şi fata a izbucnit în râs nu imediat, pentru că era prea tânără să ştie ce se poate exterioriza şi ce nu, dar prietena ei, o tânără mai mare în vârstă ca ea i-a confirmat pornirea, i-a spus că însăşi Bătrâna Doamnă ar râde cu lacrimi dacă ar vedea ploconirea acelora pe care i-a displăcut şi înfruntat prin felul ei reţinut, demn, aristocrat, cum şi era prin naştere, când i s-a stabilit domiciliul forţat la 10 ore depărtare cu trenul.
Facebook
WhatsApp
TikTok
