JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE: DINCOLO DE PRAF, E UITAREA!

 

  Caut pânză murdară și ruptă. Caut acea pânză care nu mai e nouă – care nu mai are valoare sau scop, care nu mai înfrumusețează vreun salon și care nu mai e privită azi nici măcar cu dispreț. Le caut pe cele prăfuite lipsite de vlagă, de viață și de suflet – pe ele le caut! Le vreau cu disperare misterul ascuns sub petele de ulei și sub conturul unor picturi diforme, abstracte..

  Ca să mă refugiez cu ele…

  Le-aș strânge în brațe și aș alerga peste câmpii întinse și goale – ca în pasteluri. Câmpuri galbene la sfârșit de toamnă și bătute de vânt; vânt puternic. Aș fi îmbrăcată subțire, într-o rochie lungă de vară și mi-ar fi frig și aș tremura. Dar știi cum aș mai străbate pământul negru, întins neregulat pe infiniți kilometrii? Așa: desculță și cu capul gol.

  Cu fața răvășită de lacrimi și cu pânzele în brațe.

  M-aș retrage dincolo de linia orizontului; pe care nu o văd, dar pe care continui s-o ating. Repere. Îmi iau repere și tot mă forțez să le ajung din urmă. Dar apar mereu și mereu altele care mă trag tot mai departe și mai departe.. Pânze dragi uitate, de pictori uitați, decăzuți. Pictori absenți din fața culorilor care le-au semnat operele altădată. Pentru cine le-ați semnat? Doar nu pentru mine?  Nu pentru ca să fug eu acum, nebună, cu ele prin iarba înaltă.

  Nu?

  Doar nu în zadar s-au ridicat de sute de ori pensulele în aer pentru a dărui farmec și sentiment țesăturii albe. Nu în zadar nopțile au trecut albe, muncite – nopți plânse pe pervazul ferestrei, căci lumina se stinsese de mult. Iar voi pictați încă: sub clar de lună, iar de nu era… sub stele! Furtună afară – întuneric și…fulgere! Voi conturați încă în uleiuri noi pe-atunci. Doar nu în zadar…

  Și voi nu vorbiți.Voi nu răspundeți.

  Iar picuri grei de apă sărată încep a curge grei, necăjiți din ochii-mi tulburi. Rămân singură, trântită într-un ungher întunecat. E o mansardă părăsită, prăfuită, moartă. Rămân culcată cu brațele goale și părul răsfirat pe lemnul uscat. Privirile-mi joacă lunatice pe acoperișul găurit prin care se strecoară ploaia de afară. Și frigul.

   Mai strâng încă în brațe pînze îngălbenite.

   Mâinile mi-au înțepenit încordate pe marginile tari, colțurose. Le strâng și le strâng și… plâng! Și plâng apoi necontrolat, aproape isteric, aproape neajutorată! Lume de aristocrați, ți-ai uitat artiștii – adevărații oameni, adevăratele valori uitate singure în poduri murdare!

 

DARIA STEMATE e o fată frumoasă și delicată, stă în prima bancă, e în clasa a  X-a, la CARABELLA…