În prezent sunt două regiuni, le putem spune şi zone, ce provoacă dureri de cap guvernului de la Beijing: Tibetul şi Hong Kong. Primul se cramponează cu disperare să păstreze un sistem social ce combină elementele medievale budiste cu cele moderne, cel de-al doilea se zbate să salveze şi să impună Beijingului un sistem al democraţiei totale. Dacă pe tibetani, guvernul neocomunist chinez i-a potolit destul de repede încă de la jumătatea secolului trecut, misiune uşurată şi de faptul că de secole, generaţii întregi de tibetani au fost educate în spiritul conservatorismului şi supunerii totale faţă de preoţii budişti şi faţă de dalai lama, în ceea ce priveşte Hong Kong-ul, autorităţile de la Beijing au fost luate prin surprindere de faptul că locuitorii fostei colonii britanice, sub influenţa mentalităţii occidentale refuză acceptarea resemnată a totalitarismului de tip comunist asiatic. Formidabil este faptul că motorul revoltei sunt tinerii, nestimulaţi de forţe subversive externe, acestora alăturându-li-se şi o parte a generaţiei mai în vârstă, chiar dacă majoritatea acesteia este încă pasivă din motive de păstrare a avantajelor financiare abţinute în urma colaborării economice cu Beijingul.
Scânteia ca a făcut să explodeze butoiul cu pulbere din Hong Kong este Joshua Wong, 17 ani, sufletul mişcării studenţeşti de protest. La prima vedere, cine-l vede nu dă doi bani pe el, dar Wong, chiar dacă poartă ochelari dreptunghiulari şi breton ce-i acoperă fruntea, împreună cu ceilalţi doi lideri ai mişcării protestatare, Alex Chow, secretarul general al Federaţiei studenţilor din Hong Kong şi Lester Shum, adjunctul lui Chow, a reuşit, săptămâna trecută să mobilizeze majoritatea covârşitoare a tinerilor, declanşând campania de nesupunere civilă promisă de mult vreme de către militanţii mişcării Occupy Central with Love and Peace (OCLP), creată după modelul celei americane, când unii tineri din New York au ocupat Wall Street-ul în semn de protest faţă de sistemul bancar pe care-l considerau răspunzător de declanşarea crizei economice de la începutul acestui secol.
Reacţia guvernului din Hong Kong, constituit din indivizi ce preferă starea de servitute faţă de Beijing în speranţa că acesta va continua să-i favorizeze în relaţiile de afaceri, nu s-a lăsat aşteptată prea mult. Ca peste tot în lume, banul are mereu ultimul cuvânt. Cei trei, Wong, Chow şi Shum au fost arestaţi şi reţinuţi, vinerea trecută, mai mult de 40 de ore pentru că i-au determinat pe studenţi şi elevii de liceu să treacă de baricadele ridicate în jurul clădirii guvernului din Hong Kong, aflată în Civic Square. Vestea arestării celor trei, motivată oficial că au îndemnat la tulburarea ordinii publice şi refuzul judecătorului de a-i elibera pe cauţiune, i-a făcut pe studenţi să ia foc. Drept urmare, sâmbăta trecută, chiar şi studenţii care au preferat să nu se amestece, s-au alăturat mişcării de protest, încât, spre uimirea autorităţilor, niciunul nu a mai stat acasă, fără să le mai pese de îngrijorarea părinţilor. Chiar şi cei nehotărâţi au înţeles că trebuie apărată libertatea de exprimare şi democraţia, ceea ce nu a picat bine politicienilor, nici celor din Beijing, nici celor din Hong Kong. Într-un spirit de solidaritate, mai rar întâlnit între generaţii, studenţilor li s-au alăturat mai vârstnicii militanţi prodemocraţia şi părinţii lui Wong, cu toţii acuzând guvernul fostei colonii britanice de persecutare politică. În primul moment, autorităţile nu au cedat. Oarecum şi asmuţite de comuniştii din Beijing, au percheziţionat domiciliile celor trei studenţi, consideraţi capul răutăţilor, în speranţa că vor găsi dovezi că sunt manipulaţi de Washington pentru a destabiliza China, vechea obsesie a comuniştilor, încă de pe vremea lui Mao. Adevărul este că Beijingul nu poate concepe nici acum că oamenii pot gândi liber şi altceva decât ceea ce vor comuniştii. Desigur, percheziţiile au fost un eşec. De teamă că protestele ar putea degenera în violenţă, ceea ce poate însemna paralizarea vieţii economice a Hong Kongului, mai clar pagube financiare pentru oamenii de afaceri care, în unele cazuri sunt aceiaşi cu politicienii, cei trei au fost eliberaţi, autorităţile sugerând că nu-i vor face viaţa uşoară lui Wong, avertisment făcut public prin purtătorul de cuvânt al departamentului justiţiei.
Joshua Wong, absolvent al liceului particular anglican United Christian College, este, în realitate, o cunoştinţă mai veche a guvernului de la Beijing, cel din Hong Kong dovedind tot mai mult că este o simplă marionetă. În urmă cu doi ani, când avea 15 ani, Wong a reuşit să declanşeze mişcarea de protest a liceenilor împotriva introducerii obligativităţii în şcoli a educaţiei patriotice, ceea ce însemna dezvoltarea, la copii, a dragostei faţă de China şi partidul comunist. Fiind mai lucizi decât părinţii lor, liceenii din Hong Kong au luat foc. Înfuriaţi la culme, crize de nervi au făcut şi comunişti din Beijing, dar au lăsat-o mai moale până ce ideea introducerii educaţiei patriotice în Hong Kong a picat definitiv, deşi tare mult le-ar fi plăcut să aresteze în masă elevii de liceu şi să-i reeduce în închisori specializate în aşa ceva, dar nu mai erau vremurile lui Mao.
Arestarea elevilor de liceu ar fi fost o ocazie nesperată pentru Washington să impună comunităţii internaţionale, în special Occidentului, marele său aliat, deocamdată, sancţiuni economice Chinei, lux pe care Beijingul nu şi-l poate permite, deoarece, cu tot avântul pe care l-a luat, în plan economic, nu se poate lăuda că este o mare putere mondială, asemenea Statelor Unite ce pândesc la colţ ivirea oportunităţii de a dărâma definitiv comunismul chinez. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, pe de altă parte, Moscova chiar ar rămâne singură şi, în acest caz ar fi obligată, pe şest, să se alieze cu arabii împotriva Washingtonului, deoarece politica externă actuală a Rusiei, prin Vladimir Putin, continuă să fie tributară tendinţei expansioniste de tip stalinist, perestroika lui Gorbaciov, din acest punct de vedere, dovedindu-se apă de ploaie. Să nu uităm că starea endemică de sărăcie, caracteristică majorităţii statelor musulmane, la nevoie, este un pretext suficient pentru Moscova de a le asmuţi împotriva Washingtonului şi Bruxelles-ului. Deocamdată, în ceea ce priveşte China, aceasta nu prea are timp să mârâie pe faţă nici împotriva Moscovei, nici împotriva Washingtonului, fiind mai mult preocupată să se impună ca mare putere în faţa Japoniei, Phillipinelor şi Indoneziei, state sprijinite de către SUA. De fapt, pentru a înţelege mai bine, lupta surdă dintre Beijing, Moscova, Bruxelles şi Washington este expresia nevoii de extindere a pieţelor de desfacere a produselor proprii şi control al resurselor de materii prime ieftine. Este echivalentul biologic al nevoii de supravieţuire a speciilor. Cele mai puternice vor reuşii să trăiască şi să dăinuiască. Acelaşi lucru este valabil şi pentru specia umană, unde lupta pentru supravieţuire se duce în interiorul ei, între ceea ce numim convenţional naţiuni.
Dar, revenind la Hong Kong, este formidabilă cât de puternică este conştiinţa de sine a tineretului, cât de extraordinară este nevoia sa de libertate de gândire şi exprimare în spaţiul public. Acest lucru nu a fost posibil doar datorită sistemului anglican de învăţământ, implementat în Hong Kong. El a fost posibil şi datorită dezvoltării economice a fostei colonii britanice, net superior tuturor statelor asiatice, cu excepţia Japoniei. Dezvoltarea economică, ca efect al libertăţii de acţiune, a atras după sine o tot mai mare deschidere către exterior, ceea ce a produs o nevoie acută de libertate de gândire şi refuzul oricărei forme de subordonare. Când în urmă cu doi ani, liceanul, acum student, Joshua Wong a declanşat protestul împotriva introducerii educaţiei patriotice în şcolile din Hong Kong, acesta a avut câştig de cauză deoarece toţi cei de vârsta sa au perceput-o ca o materie de studiu cu scopul de spălare a creierelor. Transformat repede în purtătorul de cuvânt al liceenilor, Wong a declarat, atenţie!, avea doar 15 ani, că acest gen de materie de studiu necesita ca elevii să dezvolte un ataşament emoţional faţă de China, ceea ce era imposibil, dacă nu se ignora cazul Liu Xiaobo, militant disident pentru drepturile omului sau cel al scriitorului protestatar Ai Weiwei, ambii victime ale persecuţiilor Beijingului, sau scandalul laptelui contaminat. Pentru a avea câştig de cauză cu protestul său, Wong a creat asociaţia elevilor de liceu, Scholarism ce a fost nucleul organizatoric al protestelor spectaculoase ce au obligat guvernul din Hong Kong să abandoneze definitiv legiferarea obligativităţii introducerii educaţiei patriotice în şcoli. A fost o mare victorie a lui Wong, dar Beijingul l-a trecut pe lista neagră. Nu-i putea ierta unui adolescent faptul că l-a făcut knockout.
Desigur, nu există pădure fără uscături. Cotidianul hongkonghez Wen Wei Po, cunoscut pentru orientarea sa pro Beijing, a insistat foarte mult asupra legăturilor lui Wong cu angajaţi ai consulatului american, publicând o listă completă a orelor şi zilelor când Wohg se întâlnea cu aceştia, începând cu prima vizită a adolescentului chinez, în urmă cu trei ani, avansând ideea că americanii l-au transformat într-un adevărat superstar politic.
Amploarea mişcării de protest a studenţilor din Hong Kong împotriva dorinţei Beijingului de a subordona total, politic, social şi economic, fosta colonie britanică are un precedent. Pentru a înţelege geneza protestelor, trebuie menţionat că, în 2013, profesorul de drept la Universitatea din Hong Kong, Benny Tai, împreună cu sociologul Chan Kin-man şi reverendul Chu Yiu-Ming, a creat mişcarea OCLP. În data de 9 septembrie, anul acesta, cei trei, în cadrul unei ceremonii publice, şi-au ras capul, în semn de protest faţă de tendinţele acaparatoare ale Chinei. În data de 1 octombrie, OCLP-ul a vrut să organizeze, tot în semn de protest, un banchet cetăţenesc, în aer liber, in Central, cartierul afacerilor din Hong Kong. Din momentul în care mişcarea protestatară a studenţilor a devansat cu mult intenţiile OCLP-ului, prin ocuparea paşnică a străzilor oraşului, membrii acestei mişcări s-au grăbit să li se alăture pentru a nu pierde ocazia ce s-a ivit pentru a controla Parlamentul. Deocamdată, situaţia este într-un echilibru fragil, parlamentarii pro Beijing nefiind dispuşi să cedeze presiunii protestatarilor. Cu toată situaţia extrem de încordată, numeroase personalităţi din tabăra democraţilor, precum Martin Lee, fondatorul Partidului Democrat, cardinalul Joseph Zen, în vârstă de 82 de ani, Jimmy Lai, patronul grupului de presă Next Media şi deputatul Leung Kwok-hung, poreclit Pletosul şi-au făcut apariţia în mijlocul studenţilor protestatari, dând de înţeles că aceştia nu sunt singuri, în lupta lor împotriva Chinei. Deocamdată, de teamă de a nu provoca reacţii economice dure din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite care sunt importante pieţe de desfacere pentru produsele chinezeşti, Beijingul s-a limitat doar la un comunicat de presă, transmis prin agenţia de presă oficială China nouă: Guvernul central se opune cu tărie oricărei activităţi ilegale ce poate cauza existenţei Statului de drept, punând în pericol liniştea socială. Partea proastă este faptul că Anglia şi Portugalia au făcut o mare gafă diplomatică, cedând destul de uşor în faţa Chinei. Trecând Macao, fostă posesiune portugheză şi Hong Kongul sub tutela Chinei, practic, sub aspect politic şi juridic, Beijingul are dreptul de a trimite tancurile şi trupele sale, staţionate în peninsula Stanley, pentru a anihila protestele. Oricum, comuniştii chinezi nu se mai arată doritori să repete episodul Tiananmen, când au masacrat protestatarii care, în 1989, au paralizat China timp de două luni, din aprilie până în iunie, trecând cu tancurile peste ei.
De data aceasta, Beijing recurge la alte metode, speculând tot ce se poate, în favoarea sa. În primul rând speculează frica unor politicieni foarte compromişi în ochii populației tinere din Hong Kong, aceştia fiind conştienţi că în caz de nevoie, pentru a-şi salva interesele, Beijingul va îşi va lua mâna de pe ei. Astfel, duminică, guvernatorul Leung Chun-ying, considerat marioneta Beijingului, disperat, a declarat prin intermediul televiziunii locale că protestatarii nu au nicio şansă, menţionând că autorităţile chineze nu vor renunţa la votul universal total pentru alegerile din 2017, destinate să desemneze administratorul general al provinciei Hong Kong. El a mai menţionat că Beijingul este de acord cu principiul un om, un vot, dar vrea să păstreze controlul absolut asupra candidaţilor. Cu alte cuvinte, Hong Kong-ul va pierde nu doar autonomia politică, dar şi pe cea economică, totul urmând să fie dirijat de Beijing.
În paralel, Tsang Wai-hung, comisarul şef al poliţiei locale a declarat că se va folosi forţa doar acolo unde este cazul, doar în forme moderate. Cu toate acestea, ciocnirea dintre forţele de ordine şi studenţi, s-a soldat luni cu 78 de arestări şi rănirea a 26 de protestatari care au ajuns la spital, unde nu au fost primiţi cu flori de către cadrele medicale.
Deoarece zecile de mii de protestatari ocupau nu numai trotuarele, dar şi carosabilul, poliţiştii, fără menajamente, i-au împins pe trotuar, pentru a restabili circulaţia automobilelor, fără să uite să le mai dea şi un pumn în coaste. Acest fapt a provocat reacţia violentă a proprietarilor de magazine şi restaurante ce au început să-i lovească pe protestatari, deoarece înghesuiala foarte mare de pe trotuare bloca accesul clienţilor. Ca la nebuni, nu alta.
În al doilea rând, Beijingul, pentru a accentua haosul şi nemulţumirea celor pe care nu-i interesează cine va conduce Hong Kong-ul, doar afacerile să le meargă, a recurs la serviciile mafiei chinezeşti pentru a provoca dezordine. Cu toate acestea, studenţii nu au cedat, continuând de câteva săptămâni să ocupe paşnic străzile din centrul Hong Kong-ului. Rezistenţa lor la presiunile Beijingului a trezit tot mai mult interesul Occidentului, mass media consemnând amănunte de la faţa locului. S-a remarcat, astfel, că protestul studenţilor exprimă puternicul sentiment de respingere a tentativelor comuniştilor chinezi de confiscare a libertăţii, atât la nivel colectiv, cât şi la cel individual, din punct de vedere social. Uimitor este faptul că au fost afişate, traduse în chineză, versurile Marseillaise-ei sau sloganurile You are not alone de Michael Jackson, You may say, I’m a dreamer de John Lennon, citate din Elie Wiesel, din Nelson Mandela. Reporterii occidentali au observant o stare generală de disperare ce ţine strâns uniţi studenţii care nu au de gând să cedeze, refuzând să accepte resemnaţi neputinţa de care dă dovadă administraţia publică, în faţa Beijingului. Realitatea este că niciuna dintre tabere nu vrea să cedeze: nici studenţii, nici guvernul comunist din Beijing. Cum era de aşteptat, evenimentele au luat o turnură violentă. În noaptea de 14 spre 14 octombrie, poliţia, în tentative sa de a goli de studenţi străzile din preajma clădirilor oficiale, a provocat cele mai violente ciocniri dintre ea şi protestatari. Cel puţin 45 de studenţi au fost arestaţi, fiind bătuţi zdravăn. Totuşi, Hong Kong-ul este altceva decât China continentală. Când televiziunea locală TVB a difuzat imagini cu patru poliţişti ce au obligat un student, legat cu cătuşe, să se lungească pe asfalt, după care l-au lovit cu picioarele, timp de patru minute, aceştia au fost suspendaţi, ceea ce nu se va întâmpla niciodată în România. Amintiţi-vă că jandarmii care s-au comportat brutal cu civilii, în ianuarie 2012, nu au păţit nimic. Revenind la Hong Kong, zilele acestea, poliţiştii, dotaţi cu scuturi, căşti, măciuci şi gaze combinate cu praf de piper, au intrat în studenţi ca în brânză. Administraţia locală a explodat de nervi când a constatat că, după ce curăţa o stadă de studenţi, aceştia ocupau alta din centru oraşului, punând baricade metalice
În paralel, Beijingul, şmecher, încearcă să sensibilizeze populaţia mai în vârstă, prefăcându-se că nu mai poate dormi de grija chinezilor din Hong Kong, plângând cu lacrimi de crocodil pentru faptul că mişcarea de protest a studenţilor provoacă pierderi economice grave prin blocarea activităţii comerciale. Sunt şmecheri comuniştii chinezi. Ştiu cum să bage râca între locuitorii Hong Kong-ului. Oricum, miza este mare, iar Beijingul nu-şi poate permite să facă nicio mişcare greşită care i-ar afecta imaginea în plan extern. Chinezii din Hong Kong vor să fie liberi. Comuniştii din Beijing nici nu vor să audă de aşa ceva. Taiwanul le este de ajuns. Deocamdată lupta este în plină desfăşurare. Dacă studenţii pierd partida de poker politic, multora li se vor face zile fripte, Washingtonul neputând să-i facă pe toţi scăpaţi, iar Bruxelles şi Moscova sunt doar simpli spectatori. Uniunea Europeană este blocată cu rezolvarea problemei internaţionale creată de Statul Islamist, iar Rusia nu poate mişca în front până nu finalizează scandalul ucraineean. Aparent, Hong Kong este o problemă doar chinezească. Totuşi, Bruxelles-ului i-ar conveni să aibă doar pentru el, ca partener economic şi financiar, fosta colonie britanică, iar Moscova şi-ar freca de bucurie mâinile dacă, indirect, prin intermediul Hong Kong-ului, ar mai scurta din avântul Beijingului de a deveni o şi mai mare putere mondială. Până la sfârşitul acestei săptămâni, s-ar putea să aflăm rezultatul final al meciului dintre Hong Kong şi Beijing.
Un fapt inedit: pentru a se apăra paşnic de ploaia de gaze lacrimogene, zecile de mii de protestatari s-au înarmat cu umbrele pe care le deschideau de fiecare dată când erau atacaţi. Din acest motiv, presa internaţională a numit mişcarea protestatară din Hong Kong, revolta umbrelelor.
ALEXANDRU RÎBINSCHI este absolvent al Facultăţii de limbi şi literaturi străine, Universitatea Bucureşti, scriitor de proză s.f., a publicat în Almanahul Anticipaţia 1990 și este jurnalist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
