ortooxacell kiss2022.gif Flax

VALEA MARE: În ciuda acțiunilor jandarmilor, hoții de lemne continuă să defrișeze zona

Astăzi, 26 august a.c., o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, aflată în misiune pe raza comunei Valea Mare, a depistat în zona împădurită din punctul Valea Leurzii, mai multe persoane care încărcau în două atelaje hipo material lemnos.

Jandarmii au intervenit pentru stoparea acestora, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 5 tineri cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, au tăiat ilegal din fondul forestier mai mulți arbori din speciile stejar folosind o drujbă şi un topor.

Totodată, în urma discuțiilor purtate cu un reprezentant al ocolului silvic, a reieșit faptul că aceştia nu dețineau autorizație legală pentru tăiere de arbori şi intenţionau să transporte materialul lemnos în comună pentru valorificare.

Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului juridic al acestuia.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media