ortooxacell kiss2022.gif Flax

Polițiștii târgovișteni, razie pentru descoperirea elevilor care absentează de la cursuri

Ieri, 02 octombrie, în intervalul orar 10:30-12:30, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au organizat, pe raza localității, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar.

Astfel, 18 elevi au fost depistaţi în timp ce absentau nejustificat de la cursuri, fiind transmise informări către unităţile de învăţământ, în vederea dispunerii de măsuri conform competenţelor.

De asemenea, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.660 de lei, dintre care 6 la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 3 la O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Totodată, polițiștii au instruit personalul de pază cu privire la reglementarea accesului în incinta unităților școlare.

Având în vedere că siguranţa în şcoli constituie una dintre priorităţile poliţiştilor din Dâmboviţa, astfel de acţiuni vor fi organizate pe tot parcursul anului şcolar.

 

Pentru prevenirea implicării elevilor în evenimente negative, poliţiştii recomandă:

 

Stimaţi părinţi:

 

Încurajaţi-vă copilul să vă povestească ce prieteni are, cu ce probleme se confruntă şi cum îşi petrece timpul liber!

Petreceţi cât mai mult timp împreună şi fiţi dumneavoastră înşivă un bun exemplu!

Implicaţi-l în activităţi sportive sau artistice, în funcţie de aptitudini! Nu îl lăsaţi să petreacă prea multe ore în faţa calculatorului şi nu-i permiteţi să stea seara, afară, până la ore târzii!

 

Dragi copii:

 

Evitaţi zonele slab iluminate sau mai puţin circulate atunci când vă fixaţi un traseu pentru şcoală şi nu întârziaţi pe drum! Alegeţi să parcurgeţi acest drum împreună cu alţi colegi, mai ales dacă la ieşirea de la ore este seară!

Evitaţi utilizarea telefonului mobil pe stradă. E de preferat să nu ascultaţi muzică la căşti atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice, deoarece atenţia voastră este, astfel, mult diminuată!

Nu acceptaţi compania unor persoane necunoscute şi nu primiţi nimic de la acestea, indiferent ce vă spun!

Alegeţi-vă cu grijă prietenii! Păstraţi-vă calmul când discutaţi în contradictoriu şi nu recurgeţi niciodată la violenţă pentru a vă impune părerile!

Aveţi grijă de lucrurile personale şi de bunurile şcolii! Nu umblaţi cu lucrurilor colegilor fără acordul lor şi nu le ascundeţi, nici măcar în joacă!

Păstraţi liniştea şi curăţenia în şcoală, nu alergaţi pe scări şi nu vă împingeţi colegii în pauze! Protejaţi elevii mai mici şi ajutaţi-i să se simtă în siguranţă!

În timpul pauzelor, nu părăsiţi incinta şcolii sau curtea unităţii de învăţământ!

Semnalaţi profesorilor prezenţa unor străini în şcoală sau în curte, mai ales dacă aceştia încearcă să atragă elevii în discuţii sau să le ofere vreun bun!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media