Prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne, în calendarul acțiunilor dedicate Zilei Poliției Române, au fost avansați la termen 42 de ofițeri de poliție, iar prin Dispoziția Inspectorului șef 101 agenți de poliție. Totodată, pentru merite excepționale în activitatea profesională, un ofițer de poliție a fost avansat în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim.
În semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute în activitatea profesională și înaltul profesionalism dovedit în îndeplinirea misiunilor încredințate, agentul șef principal de poliție Burlan Emanuela din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a fost felicitată de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, fiindu-i acordată Medalia Națională ”Pentru merit”, clasa a III-a cu însemn pentru civili.
De asemenea, pentru activitatea derulată și rezultatele obținute, 157 de polițiști și 19 lucrători încadrați ca personal contractual au primit diplome de merit, iar 11 polițiști au fost felicitați.