ortooxacell kiss2022.gif Flax

Percheziții în Dâmbovița! Sunt vizate infracțiuni economice care ar fi cauzat un prejudiciu de 1 milion de euro

În această dimineață, polițiștii din Dâmbovița efectuează 22 percheziții, la domiciliile unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste un milion de euro, prin infracțiuni economice.

La data de 13 februarie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice, ordine publică, investigații criminale și luptători pentru acțiuni speciale din cadrul Inspectoratorului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, efectuează 22 percheziții, în județele Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Argeș și Prahova. Acțiunea vizează destructurarea unei grupări infracționale specializată în săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Astfel, în perioada 2014-2017, cei în cauză, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, nu ar fi evidențiat în contabilitate venituri obținute în urma operațiunilor cu materiale reciclabile.

De asemenea, aceștia ar fi influențat obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidențele contabile proprii de cheltuieli fictive. Prejudiciul cauzat este de peste un milion de euro.

La activități participă și polițiștii din Târgoviște, Găești, Pucioasa și Fieni, precum și efective din București, Giurgiu, Argeș și Prahova.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media