ortooxacell kiss2022.gif Flax

Gura Şuţii: Un bărbat deţinea o colecţie de cărţi de identitate ale consătenilor!

Poliţişti din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Mătăsaru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat din localitatea Gura Şuţii, a intrat în posesia unor cărţi de identitate, aparţinând mai multor cetăţeni din localitate. În urma cercetărilor şi verificărilor, poliţiştii au descoperit că bărbatul solicitase buletinele cetăţenilor până la încheierea referendumului, în schimbul unei sume de bani.

Suspectul împreună cu fiul său s-a deplasat la domiciliul alegătorilor şi le-a cerut cărţile de identitate sub pretextul oferirii unui ajutor social care ar fi constat în materiale de construcţii pentru repararea locuinţelor. Acesta „sechestrase” de fapt buletinele urmând să le restituie cetăţenilor  în cauză după ziua referendumului însoţite de suma de 20 de lei. Actele au fost ridicate şi înapoiate deţinătorilor, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ promisiune, oferire sau dare de bani ori  de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului, faptă prevăzută  şi pedepsită de art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legală prin Parchet”.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media