ortooxacell kiss2022.gif Flax

DNA: Șeful Ocolului Silvic Pucioasa, Cornel Neaga acuzat de luare de mită!

DNA Ploiești confirmă printr-un comunicat de presă, informațiile, pe surse, publicate în această dimineață de Gazeta Dâmboviței cu privire la reținerea șefului de ocol silvic de la Pucioasa.

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 09.10.2014, ora 17.00, până la data de 10.10.2014, ora 17.00, a inculpatului NEAGA CORNEL, şef al Ocolului Silvic Pucioasa din cadrul Direcţiei Silvice Târgovişte, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunea de luare de mită

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii august 2014, inculpatul Neaga Cornel, în calitate de şef al Ocolului Silvic Pucioasa din cadrul Direcţiei Silvice Târgovişte, în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, a pretins de la un denunțător (reprezentant legal al unei societăţi comerciale), material lemnos în valoare de circa 20.000 de lei (circa 70-80 metri cubi) pentru ca, în schimb, să îi permită utilizarea unui drum forestier pentru care să plătească o taxă redusă și să nu aplice sancțiuni pentru folosirea fără drept a unei suprafețe de teren forestier aflată în administrarea Ocolului Silvic Pucioasa, sau pentru alte nereguli constatate.

În perioada august – 6 octombrie 2014, inculpatul Neaga Cornel a primit o cantitate de 55 metri cubi material lemnos, livrat în două tranşe de denunţător, în valoare de aproximativ 18.000 lei, în scopul sus menţionat.

Inculpatului Neaga Cornel i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 CPP.

La data de 10 octombrie 2014, inculpatul este prezentat Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media