Deputatul Ion Stan trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului STAN ION, deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În perioada 12 -14 noiembrie 2012, inculpatul Stan Ion, deputat în Parlamentul României, a solicitat unui denunțător 130.000 lei, bani destinați achiziționării combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum și achiziționării de produse alimentare ce urmau a fi împărțite în preajma alegerilor parlamentare. Inculpatul Stan Ion a pretins banii lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum și pentru obținerea unor noi contracte de lucrări, de către firmele controlate direct sau indirect de denunțător.
În zilele de 16, 19, 21 și 22 noiembrie 2012, inculpatul Stan Ion a primit, prin intermediul șoferului său, Sarca Florin, patru tranșe a câte 15.000 lei fiecare (în total 60.000 lei) o parte din bani fiind folosiți pentru achiziționarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărțite în campania electorală.
În perioada mai-noiembrie 2009, inculpatul Stan Ion, având funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a unui partid politic, în baza unei pretinderi anterioare, a primit, în mod indirect, în beneficiul formațiunii politice din care face parte, de la același denunțător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 535.000 lei. În schimb, inculpatul l-a lăsat pe denunțător să creadă că are influență asupra unor funcționari, respectiv primari ai unor localități din județul Dâmbovița, astfel încât ar putea să determine acele primării să încheie contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunțător.

Solicitarea de încuviințare a arestării preventive a deputatului Stan Ion a fost respinsă prin vot, la data de 21 decembrie 2012, de Plenul Camerei Deputaților, deși anterior, Comisia juridică a Camerei Deputaților votase pentru încuviințarea arestării preventive a inculpatului.
Având în vedere circumstanțele legate de imunitatea parlamentară, procurorii au dispus, față de deputatul Stan Ion, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 zile. Durata măsurii preventive a fost prelungită succesiv, urmând ca ultima prelungire să expire la 21 martie 2013. Toate plângerile formulate de inculpat împotriva măsurii obligării de a nu părăsi țara au fost respinse de instanță.


Față de Sarca Florin, șoferul inculpatului Stan Ion, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, întrucât a reieșit că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective, respectiv intenția directă și cunoașterea faptei penale a autorului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

DelPonte 8 Martie

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

surda foto: Mediafax

 


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca