Universitatea Valahia Târgoviște își menține calificativul „Grad de încredere ridicat”

 

           Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a acordat Universităţii „Valahia” din Târgovişte calificativul „Grad de încredere ridicat”, cea mai înaltă recunoaştere acordată unei universităţi la nivel naţional.

            În urma evaluării instituţionale, Universitatea „Valahia” din Târgovişte a obţinut consecutiv acest calificativ, valabil cinci ani, după ce a mai primit această apreciere în anul 2011.


            În perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, universitatea a întocmit un raport de autoevaluare, redactat în conformitate cu cerinţele ARACIS. Pentru a evalua activitatea instituţiei, o comisie de experţi s-a aflat la Târgovişte în luna martie a acestui an. Comisia a fost formată din 18 experţi evaluatori, dintre aceştia, un evaluator extern de la Universitatea Pecs din Ungaria şi doi studenţi din partea organizaţiilor naţionale studenţeşti.

DelPonte 8 Martie

            Scopul evaluării instituţionale este acela de a aprecia evoluţia şi calitatea învăţământului. S-a urmărit respectarea cerinţelor privind desfăşurarea activităţilor didactice, contribuţia la cercetarea ştiinţifică, activitatea internaţională, organizarea administrativă şi, nu în ultimul rând, aspectele legate de viaţa socială a studenţilor.

            În urma analizei Raportului comisiei de evaluare, Consiliul ARACIS a acordat din nou calificativul „Grad de încredere ridicat”. ARACIS este agenţia publică însărcinată prin lege cu evaluarea, acreditarea şi autorizarea temporară a învăţământului superior din România.

 


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

Un gand despre “Universitatea Valahia Târgoviște își menține calificativul „Grad de încredere ridicat”

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca