ortooxacell kiss2022.gif Flax

Târgul Educațional al Liceelor din Dâmbovița (galerie FOTO)

Inspectoratul Școlar Dâmbovița găzduiește astăzi cea de-a XII-a ediție a Târgului Educațional al Liceelor din Dâmbovița, unde elevii claselor terminale de gimnaziu și profesorii acestora sunt așteptați să vadă oferta liceelor din județ.

Anul acesta, așa cum a ținut să menționeze în deschiderea evenimentului, inspectorul general, Sorin Ion, târgul liceelor a fost organizat pentru prima dată la sediul Inspectoratului Școlar, în anii trecuți, acesta fiind organizat la Centrul Internațional de Conferințe al Universității Valahia și la Casa Tineretului din Târgoviște.

La deschiderea evenimentului de astăzi au fost prezenți inspectorii școlari Ion Sorin, Ovidiu Băsceanu, viceprimarul orașului, Cosmin Bozieru, secretarul general al județului, Ivan Ivanoff, și reprezentanții OMV Petrom, Mădălina Corciu și Adrian Mihuțescu, care le-au prezentat elevilor programul ”Școala Petroliștilor”, un proiect educațional care constă în susținerea a trei clase de învățământ profesional în trei licee din România, începând cu anul școlar 2015-2016. Una dintre acestea va fi la Grupul Școlar ” Voievodul Mircea” din Târgoviște. (Vezi AICI detalii despre bursele pe care le primesc elevii în cadrul proiectului).

Ovidiu Băsceanu, inspector școlar general adjunct, a declarat că Inspectoratul face tot ceea ce se poate pentru a promova nu doar liceele teoretice, dar ține și de părinți să schimbe puțin mentalitatea și să conștientizeze că este nevoie și de specialiști în învățământul tehnic și profesional, nu numai de absolvenți de învățământ superior.

Acesta mai spune că promovarea liceelor nu se face numai la Târgul Liceelor, în fiecare an, ci și în perioada Școlii Altfel, dar și de Ziua Porților deschise, organizată de fiecare unitate de învățământ.

De altfel, săptămâna viitoare, pe 21 mai, Colegiul Național Constantin Cantacuzino organizează Ziua Porților deschise, zi în care are pregătite multe surprize pentru cei care îl vor vizita. Prezent astăzi la Târgul liceelor pentru a-și promova oferta educațională, fostul colegiu pedagogic le-a oferit celor interesați și o prezentare video a liceului.

WP_20150513_008

WP_20150513_005WP_20150513_003 (1)

 licee.6jpglicee.5jpglicee2licee1licee

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media