ortooxacell kiss2022.gif Flax

Studiu: Copiii din România descoperă Internetul la vârste foarte fragede. Vezi părerea unui psihopedagog:

Potrivit unui studiu Asociației pentru Promovarea Tehnologiei și Internet (APTI), realizat în acest an, copiii din România descoperă Internetul la vârste foarte fragede, pe când au între trei și opt ani.
Cei mai mulți copii recunosc că sunt dependenți de Internet, considerându-l „cel mai bun prieten al omului“ și „cea mai bună invenție de la descoperirea focului încoace“, după cum relevă studiul menționat. Când au fost întrebați ce părere au despre Internet, unii copii au răspuns: „Fără Internet turbez!“. Aproape 70% dintre ei stau între trei și patru ore zilnic pe Internet, în special acasă. Mulți recunosc că au participat la chat-uri cu necunoscuți, cărora le-au dezvăluit date personale și chiar au fost tentați să cumpere de pe Internet cu cărțile de credit ale părinților.

Părinții, neinstruiți să supravegheze calculatorul

Părinții nu-și pot controla foarte bine copiii, pentru că nu sunt la fel de pricepuți la navigarea pe Internet și nici nu vor să le aplice măsuri restrictive, minimalizînd riscurile la care se expun. 35% dintre părinți susțin că nu i-au pedepsit pe motiv că au încredere în ei că nu se uită pe site-uri pornografice, pentru că ei i-au educat bine. În schimb, există și o altă categorie de părinți, într-un procent de 20%, care au declarat că au blocat accesul copiilor la anumite site-uri.
Nu mai este un secret pentru nimeni că tinerii se simt tot mai atrași de violența existentă în jocurile de calculator și că nu de puține ori aceștia petrec ore și chiar zile întregi în fața monitorului, captivați de ceea ce se întamplă dincolo de sticlă. Specialiștii din întreaga lume încearcă să avertizeze asupra nocivității ”violenței virtuale” și spun că într-un viitor nu foarte îndepărtat aceasta va deveni un fenomen în adevăratul înțeles al cuvântului.
Prof. dr. Manfred Spitzer, citat de cotidianul german Bild, explorator al creierului uman și psihiatru, spune cât se poate de clar: “Legătura statică între jocurile cu împușcături și violență este la fel de clară precum cea între fumat și cancerul la plămâni.”

Referitor la rezultatele acestui studiu, directorului Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Dâmbovița, profesor psihopedagog Cristina Marin, spune „pornind de la premisa că Internetul, ca sistem, este greu de schimbat în vederea eliminării cyberbullying-ului, sugerez tuturor părinţilor să stea mai aproape de copii atunci când aceştia încep să desluşească tainele navigării. Pedagog fiind, propun măsuri consecvente de prevenire a tot ceea ce ţine de cyberbullying. Ca de exemplu, supravegherea permanentă a minorilor în intervalul de timp petrecut la mouse şi tastatură. Tot acest efort trebuie depus pentru un plus de siguranţă al copiilor noștri.
E adevarat că orice parinte sau orice profesor a simțit pe propria-i piele o preocupare excesivă a copilului pentru telefonul mobil. Da, distrage atenția, există concurență între copii în legătură cu performanțele și costurile unui telefon. Într-adevăr, elevul poate fi distras de la oră, dar adevărata problemă este alta și ține atât de dascăl, cât și de felul în care materia îi este predată elevului.
Sistemul actual de învățământ este uneori depășit și poate ar fi nevoie mai degrabă de revizuirea programei, de metode noi de predare care să-i poată capta pe elevi. Avem de-a face cu o generație nouă, care are toată tehnica și tehnologia la dispozitțe și totuși învață ce se învăța acum 20 de ani, acum 40 de ani.
Copilul este atras de ce e nou, de ceea ce este în acord și armonie cu lumea lui. În concluzie, nu putem să-i impunem copilului, elevului o regulă înainte de a-i oferi lucrurile de care el are nevoie: înțelegere, căldură, atenția care i se cuvine”, spune Cristina Marin.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media