ortooxacell kiss2022.gif Flax

Radu Lecoiu, un elev de succes, la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu

Într-un articol despre Eminescu, Dan C. Mihăilescu observa faptul că poetul, având conștiința golului și a damnării, deci, vocația tragicului, reușea – ca și Caragiale, mai târziu – să transleze sublimul în carnaval și teribilul în grotesc.

Regăsim și azi, în contemporaneitatea realității românești, un fenomen similar, doar că el se manifestă în variantă parodică: absolutul se relativizează, instituții precum familia, școala, religia, statul par să se dizolve, „toate-s praf… Lumea-i cum este… și ca dânsa suntem noi.”

Iată de ce, în contextul unui astfel de învățământ, în care se amestecă, devorându-se valoarea și nonvaloarea, este, cel puțin, spectaculos paradoxală, supraviețuirea unei tipologii, altminteri, pe cale de dispariție: copilul normal.

Un astfel de copil este RADU LECOIU, elev în clasa a VII-a A, la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”. Siluetă giacomettică – face baschet și s-a calificat la etapa județeană, cu echipa, a Olimpiadei Sportului Școlar – figură de efeb căzut din timp, copilul acesta care zâmbește, ușor detașat de carnavalul derizoriului, se pleacă peste întrebările lumii, înfulecându-le cu fascinație, prin pasiuni. Sigur că și el călătorește în timp și spațiu, în jocurile lui video, sigur că este și fan FANTASY, dar reușește să găsească vreme și pentru olimpiada de română (110,5 p din 115 p), și pentru cea de engleză (95 p din 100 p) și pentru olimpiada de informatică (fazele județene), și pentru concursul de fizică „PHI”, și pentru „COMPER” – română și matematică, etapa județeană…

Mai presus de toate rămâne, pentru el, fascinația matematicii, convins că geniul absolut „sprijină lumea și vecia într-un număr”. Rezultatele sunt impresionante la concursurile de profil: „Dan Barbilian”, „Laurențiu Panaitopol”, „Grigore Moisil”, „Lumina Mathe”… Anul trecut câștiga, la faza națională a olimpiadei de matematică, Medalie de bronz, iar acum – Locul I și Medalie de aur; este selectat pentru lotul care va participa la Balcaniada de matematică pentru juniori, din Grecia.

Liniștit, discret, curios, copilul acesta își trage normalitatea dintr-un echilibru structural care aduce a înțelepciune arhetipală; este dintre acei căutători care descoperă că, dacă, în universul acesta, o împărțire dă cu rest, restul acela este metafora, semnul, revelația…

Și, dacă un copil – copil doar – săvârșește toate aceste lucruri, bătălia cu sminteala lumii acesteia nu este, de tot, pierdută… cu atât mai mult cu cât el râde, învață, se joacă, se ia la întrecere, scormone miezuri, plânge, înțelege, contemplă spectacolul lumii… Ba chiar își face timp și pentru noi, adulți sceptici, blazați, aproape expirați, să ne învețe, jucându-se, LECȚIA FIRESCULUI…

 

prof. NECULA-LUPEA GABRIELA,

Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media