ortooxacell kiss2022.gif Flax

Prezențe târgoviștene la universități de renume din Anglia

 
Recent, profesori ai Universității “Valahia” din Târgoviște au fost invitați să conferențieze în cadrul unor reuniuni științifice de prestigiu din Regatul Unit. Astfel, prof. dr. Mircea Anghelinu, decanul Facultății de Științe Umaniste, a susținut conferința cu titlul At the Gates of Europe: the Emergence of Upper Paleolithic in Romania, în cadrul prestigiosului MacDonald Institute for Archaeological Research al Universității Cambridge.

 

Prof. dr. Mircea Anghelinu

Institutul McDonald a fost fondat în anul 1990, director fondator fiind reputatul arheolog al Universității Cambridge, Sir Colin Renfrew. Institutul organizează propriile cercetări de teren și de laborator, organizează seminarii, simpozioane și conferințe internaționale, editează faimoasa revistă Cambridge Archaeological Journal și seria de lucrări McDonald Institute Monographs.
Tot în această primăvară, lector dr. Daniel Cojanu, directorul Departamentului de Științe Politice și Comunicare, Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, a participat la conferința organizată de London School of Econimcs and Social Science, Association for the Study of Ethnicity and Nationalism, cu lucrarea Ethno-symbolism and the philosophy of style. Romanian cultural nationalism in the work of Lucian Blaga.

 

La conferință au participat peste 100 de specialiști în domeniu din 20 de țări. În clasamentul THES – QS World University Rankings, London School of Economics and Social Science este pe locul 2 în lume la studiul științelor sociale, după Universitatea Harvard.

 

 

BIROUL COMUNICARE, IMAGINE ȘI RELAȚII PUBLICE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media