ortooxacell kiss2022.gif Flax

Întâlnire cu actori educaționali în cadrul proiectului FP7 PROFILES

Sâmbătă 7 iunie, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității “Valahia” din Târgoviște, s-a desfășurat întâlnirea cu actorii educaționali interesați de activitățile și rezultatele proiectului FP7 “PROFILES – Professional Reflection-Oriented Focus on Inquiry-based Learning and Education through Science”,coordonat de Freie Universität Berlin, și în care universitatea târgovișteană este partener. Acest proiect își propune să promoveze instruirea orientată către reflecţie, cu scopul declarat de a îmbunătăţi cultura ştiinţifică domeniului Ştiinţelor în rândul elevilor. Astfel, activitățile proiectului au pus accentul pe promovarea competenţelor ştiinţifice şi pedagogice ale profesorilor, prin prezentarea și implementarea în lecțiile de Fizică, Chimie, Biologie a strategiei instruirii bazată pe investigaţie ştiinţifică (IBSE), precum și pe abordările care promovează IBSE (printr-o abordare integrată a curriculum-ului).

DSC07340

În cadrul întâlnirii, au fost prezentate rezultatele obținute în România de-a lungul celor trei ani de viață ai proiectului, au fost ilustrate concluziile reieșite în urma desfăşurării celor două ediţii ale programului de formare “PROFILES – Educaţie pentru Ştiinţe”, și, ca o noutate, au fost discutate implementările la clase, desfășurate anul acesta, de către profesorii non-PROFILES – profesori care nu au luat parte la programul de formare propus de către proiect.

Conf.dr.ing. Gabriel Gorghiu , coordonatorul proiectului PROFILES în România, a trecut în revistă cele mai importante realizări, subliniind succesul pe care acest proiect îl are la nivelul profesorilor de Științe din România. Astfel, proiectul și-a adus o contribuție importantă la modernizarea şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei în învăţământul preuniversitar, la atragerea tinerilor către disciplinele specifice Științelor, propunând totodată o ofertă de formare care asigură cadrelor didactice specializate în domeniul Ştiinţelor oportunitatea de perfecţionare profesională şi dezvoltare a carierei. Astfel, cadrele didactice înscrise la programul de formare, au creat Unităţi didactice (Module) PROFILES, care propun o abordare specifică, pornind de la un fapt din realitatea înconjurătoare, și dezvoltând ulterior, în cadrul unui scenariu și a unor sarcini de lucru specifice, conexiunea dintre acel fapt şi domeniul teoretic și experimental al Ştiinţelor, astfel încât să fie asigurate necesităţile de învăţare ale elevilor.

 DSC07351

Directorul programului de formare “PROFILES – Educaţie pentru Ştiinţe”, lect.univ.dr. Luminița Drăghicescu, a subliniat faptul că în cadrul programului de formare au fost propuse activităţi care să faciliteze formarea şi/sau dezvoltarea unor competenţe specifice: utilizarea unor practici didactice eficiente, bazate pe valorificarea principiilor specifice paradigmei constructiviste, proiectarea şi realizarea demersurilor de abordare integrată a curriculum-ului aferent domeniului Ştiinţelor, utilizarea metodelor şi strategiilor de predare adecvate particularităţilor individuale/de grup, aplicarea conceptelor şi teoriilor moderne privind formarea capacităţilor de cunoaştere (teoria inteligenţelor multiple, metacogniţia, strategia învăţării prin cooperare şi a învăţării centrate pe probleme etc.). Demn de remarcat este și faptul că din cei 101 profesori înscriși la programul de formare (în cele două etape ale acestuia), 86 sunt absolvenți, aceștia fiind și autorii implementării propriilor Module PROFILES propuse la clase.

În plus, așa cum remarca și lect.univ.dr. Ana-Maria Suduc, implementările realizate de profesorii non-PROFILES au reprezentat un real succes, mai cu seamă la nivelul învățământului preșcolar și primar. Deși Modulele PROFILES propuse sunt adresate învățământului secundar, o serie de cadre didactice din învățământul preșcolar și primar au adaptat și chiar rescris unele Module, procesul de implementare a acestora desfăşurându-se la 3 grupe de preşcolari şi 10 clase de învățământ primar, și având un feed-back extrem de favorabil, aceste lecții dovedindu-se plăcute şi relevante pentru copii, făcându-se astfel un pas mare înainte pentru înțelegerea Științelor, încă de la vârste fragede.

În partea a doua a întâlnirii, au fost prezentate de către profesorii participanți, o serie de lecţii învăţate în cadrul proiectului PROFILES, sub forma unor experienţe didactice inedite, și a fost lansată o sesiune de discuţii deschise, care a avut drept temă, valorizarea rezultatelor proiectului PROFILES în învăţământul preșcolar, primar şi secundar. La final, s-a desfășurat festivitatea de înmânare a Certificatelor de Absolvire pentru absolvenții ediției a doua a programului de formare “PROFILES – Educaţie pentru Ştiinţe”, precum şi a Diplomelor de participare, pentru profesorii non-PROFILES.

DSC07399

DSC07423

DSC07436

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media