Proiectul ”Innovation through Creative Arts” (Inovare prin arte creative), cu o durată de 2 ani (2016 – 2018), în parteneriat cu 18 instituții din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, România, Spania și Turcia, dintre care 3 sunt autorități regionale – instituții similare ISJ.
Ceilalți parteneri locali atrași în proiect de I.S.J. Dâmbovița sunt :
- C.D Dâmbovița,
- Școala Gimnazială ”Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa și
- Școala Gimnazială ”Coresi” Târgoviște.
Proiectul își propune îmbunătățirea competențelor profesorilor, implicarea activă a elevilor și abordarea strategică a procesului de învățare folosindu-se artele creative ca factor motivator pentru îmbogățirea curriculumului, pentru dezvoltare personală și profesională și pentru exprimare.
Prin formarea profesorilor în scopul utilizării artelor în cadrul curriculum-ului și al descoperirii unor mijloace care să le permită elevilor să se exprime ca parte a procesului de învățare, profesorii înțeleg cum pot utiliza artele creative și au posibilitatea să lucreze cu materiale didactice personalizate, contribuind la dezvoltarea competențelor elevilor în materie de alfabetizare, numerație și a competențelor digitale.
Impactul așteptat al proiectului constă în realizarea unui program de succes ce implică artele creative, durabil, coordonat și în care arta nu este văzută ca făcând parte doar din câteva lecții, ci ca fiind parte integrantă din disciplinele de curriculum vizate, care vor contribui în mod pozitiv la nivelul de învățare și la succesul școlar al elevilor.
Inspectori pentru proiecte educaționale și programe europene,
Prof. GROZA CRISTINA
Prof. STANCU VALENTIN