ortooxacell kiss2022.gif Flax

Fundația Comunitară Dâmbovița oferă burse de excelență elevilor performanți

Prin Fondul de burse ,,Excelența în educație”-2017 Fundaţia Comunitară Dâmbovița susține pentru al doilea an, performanţa şcolară și extrașcolară, dezvoltarea personală și profesională a elevilor. Ne propunem să sprijinim generațiile viitoare de tineri care prin aportul lor pot dezvolta economic și cultural comunitatea din care fac parte. Prin acest fond oferim oportunitatea tinerilor să devină o componentă activă a comunității în care trăiesc. Acest lucru se va realiza prin oferirea unui sprijin financiar și mediind o relație de mentorat cu donatorii Fondului de burse. Vom contribui la dezvoltarea tinerilor organizând întâlniri de socializare între bursieri și donatori, care au ca scop identificarea nevoilor și așteptărilor tinerilor, conturând în acest fel și o comunitate a Fondului de burse ,,Excelența în educație”.

Informații generale

  • Programul este activ începând cu 16 ianuarie 2017. Data limită pentru trimiterea aplicațiilor este 14 FEBRUARIE 2017;
  • Fundația Comunitară Dâmbovița va oferi un număr de 10 burse;
  • Valoarea unei burse este de 2000 RON;
  • Bursierii selectați vor fi anunțați in ziua de 27 februarie 2017;
  • Căutăm tineri care au nevoie de susținere în activitatea lor școlară sau extrașcolară pentru a face performanță.

Criterii de eligibilitate

Sunt eligibili tineri, cetățeni români cu domiciliul în judeţul Dâmbovița, care studiază la unităţi de învăţământ din județul Dâmbovița. Vom considera eligibile numai aplicațiile venite din partea elevilor  în clasele VIII – XI, în anul  calendaristic 2017.

Nu mai sunt eligibili tinerii care în anul 2016 au beneficiat de bursă de excelență oferită de Fundația Comunitară Dâmbovița.

Condițiile de obținere a unei burse de excelență sunt următoarele:

  • elevul să demonstreze activitate constantă în dezvoltarea talentului său;
  • venitul familiei să nu reușească să acopere costurile de participare la cursuri de pregătire, concursuri sau achiziționare de instrumente de practică;
  • bursele se atribuie prin selecţie de către o echipa formată și din donatorii participanţi la Fondul de burse;
  • nu constituie criterii de acordare a burselor: sexul sau religia candidatului.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media