ortooxacell kiss2022.gif Flax

Expoziţie din materiale reciclabile. Vezi la Muzeul de Istorie cum poţi folosi ce vrei să arunci! (foto)

Elevii de la cinci clase de a III-a şi a IV-a, din cadrul Şcolii “I.Al. Brătescu-Voineşti” Târgovişte au realizat opere de artă cu specific pascal din obiecte care de obicei ajung la gunoi.

„Nu este o expoziţie făcută cu materiale convenţionale. Copiii au folosit materiale reciclabile, de la cutii de pizza, farfurii de unică folosinţă, beţe de chibrituri, peturi, până la pilitură de creion, coji de ouă, suluri de hârtie igienică. Au fost inventivi, creativi. Mi s-a părut interesant că au folosit ce aruncăm de obicei”, ne-a declarat Irina Cîrstina muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie din Târgovişte, care găzduieşte expoziţia copiilor.

Cei mici, îndrumaţi de învăţătoare, au dat dovadă de creativitate, oferind un exemplu celorlalţi copii, dar şi adulţilor. „Am realizat un coşulet de ouă cu resturile de la creioanele colorate ascuţite, pe care le-am lipit pe hârtie. A fost ideea mea. M-am gândit că mai bine să fac ceva frumos, decât să le arunc. Pictez, creez tablouri cu diverse materiale. Când am timp, lucrez”, spune Elena Preda (foto4), în vârstă de 11 ani,elevă în clasa a IV-a.

Reprezentanţii muzeului au fost impresionaţi de ce au reuşit să facă cei mici şi îi susţin pe mai departe. « Mi-a plăcut atât de mult, încât o să trimit una dintre aceste machete realizate de copii la un concurs internaţional de tradiţii pascale”, a adăugat muzeograf Irina Cîrstina.

Cei care vor să vadă expoziţia temporară din holul Muzeului de Istorie din Târgovişte şi, de ce nu, să se inspire din ceea ce au realizat copii, o pot face gratuit, până pe data de 10 mai.

expozitie_de_Paste_materiale_reciclabile_2 expozitie_de_Paste_materiale_reciclabile_3 expozitie_de_Paste_materiale_reciclabile_4 expozitie_de_Paste_materiale_reciclabile_5 expozitie_de_Paste_materiale_reciclabile expozitie_de_Paste_materiale_reciclabile_6 expozitie_de_Paste_materiale_reciclabile_7

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media