ortooxacell kiss2022.gif Flax

Etapa județeană a Concursului Naţional „Made for Europe”, vineri, la Școala Coresi

În vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale, Ministerul Educaţiei Naționale a lansat în luna februarie cea de-a XI-a ediţie a Concursului Naţional „Made for Europe”.

Etapa județeană a concursului va avea loc vineri, 24 martie 2017, începând cu  ora 9,00, în amfiteatrul Școlii Gimnaziale ”Coresi” din Târgoviște.

În concurs participa produse realizate de elevi și profesori în proiectele din cadrul Programului Erasmus+ al Comisiei Europene, aflat în al patrulea an de desfășurare.

Cele zece unități școlare își vor expune panoul de prezentare a proiectului și a produselor finale înscrise în concurs, astfel ca exemplele de bună practică și produsele deosebite, inovative să fie accesibile publicului larg.

Prin proiectele de parteneriat european școlile dâmbovițene au fost veritabili ambasadori ai României și județului nostru în Europa, contribuind an de an la promovarea unei imagini pozitive a țării noastre și a valorilor școlii românești. Aceste parteneriate au vizat, în principal, formarea și dezvoltarea de competențe cheie, au favorizat crearea unor rețele de parteneri, au promovat valorile naționale și europene, antrenând copii, tineri, profesori și părinți în exercițiul existenței împreună, într-o Europă unită.

Cele mai bune produse vor fi selectate de comisia județeană de concurs, iar elevii calificați vor reprezenta unitățile școlare și județul Dâmbovița la etapa națională, care va fi organizată de MEN și găzduită de Inspectoratul Școlar Județean Dolj, în luna aprilie 2017.

 

Inspectori proiecte educaționale,

Prof. Groza Cristina

Prof. Stancu Valentin

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media